Doar plombări pe străzile din municipiul Botoşani, până la finalul anului

Lucrările de amploare de pe străzile din municipiul Botoşani s-au încheiat pentru anul acesta, astfel că singurele intervenţii care vor mai fi făcute vor fi de plombare a arterelor pe care sunt gropi, după cum susţine viceprimarul Marian Murariu.

La capitolul întreţinere străzi mai sunt în buget circa 400.000 de lei, iar intervenţiile se vor face atât pe străzile asfaltate, cât şi pe cele neasfaltate.

“Mai sunt bani în buget dar lucrările de amploare s-au terminat. Avem o listă cu peste 20 de străzi asfaltate unde vom plomba, dar avem şi o listă foarte lungă şi de străzi împietruite care sunt degradate şi vom interveni şi vom reprofila partea pe care se rulează.  Este vorba de Drumul Tătarilor, Gheorghe Hasnaş. Sunt multe străzi împietruite care după ploaie se deteriorează", a precizat viceprimarul Marian Murariu. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bărbatul care și-a trimis „iubita” la prostituție în Botoșani și Suceava a fost trimis în judecată!

astăzi, 09:49

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a fost trimis în judecată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, într...

Vești bune pentru botoșăneni: A fost remediată o avarie majoră și se reia furnizarea apei în nouă UAT-uri! (Video)

astăzi, 09:26

S.C. Nova Apaserv S.A. informează utilizatorii că avaria majoră apărută pe conducta de aducțiune DN 1000 (apă tratată, cu plecare din stația de tratare Bucecea) a fost remediată în cur...

ASTĂZI! Nouă percheziții la Botoșani la două societăți comerciale și la sediul unei instituții publice!

astăzi, 09:12

Astăzi, 4 noiembrie, în cadrul Operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție  și a Inspectoratului General al Poliției...