Dispar mașinile pe benzină și motorină. Se dă ordin de la CE. Reguli noi și pentru România

Comisia Europeană ar putea propune miercuri reducerea la zero a emisiilor de CO2 pentru vehiculele noi în următorul deceniu, una dintre măsurile de mediu menite să combată schimbările climatice şi să pună în aplicare Pactul Verde european. Comisia Europeană are în vedere eliminarea completă a emisiilor auto începând din anul 2035.

Cum vehiculele electrice sunt singurele care satisfac această exigenţă, ele vor deveni astfel singurele autorizate la comercializare pe piaţa autoturismelor noi.

 

Schimbările pe care vrea să le adopte UE pentru a limita emisia de CO2

În UE le-a fost impus încă de anul trecut producătorilor auto un plafon mediu de 95 de grame de CO2 pe kilometru, care va fi diminuat treptat până la 100% în 2035. Aceste cifre, aflate încă în discuţie, presupun o imensă constrângere pentru o industrie care până în anul 2027 va trebui să se adapteze în plus şi înăspririi normelor de poluare pentru motoarele termice.

Pe o piaţă care la nivel global a regresat din cauza pandemiei, vânzarea maşinilor electrice avansează puternic. Acestea au reprezentat 8% din înmatriculări în Europa Occidentală în primele cinci luni ale acestui an, respectiv circa 356.000 de vehicule, mai multe decât în întreg anul 2019.

Noile reglementări vor favoriza şi mai mult aceste vehicule şi vor stimula abandonarea celor hibride şi hibride reîncărcabile, care asociază motorul electric şi bateria. Un motiv de nelinişte pentru o industrie care asigură 14,6 milioane de locuri de muncă în UE şi care încă mizează mult pe această tehnologie de tranziţie.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

In memoriam – Profesorul George Avăcăriței

astăzi, 12:52

Cu profundă tristețe, comunitatea Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani a primit vestea trecerii la cele veșnice a profesorului George Avăcăriței, un dascăl dedicat, un ...

Moldovean căutat într-un caz de trafic de migranți, descoperit și reținut în PTF Rădăuți Prut!

astăzi, 12:30

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut au depistat şi reţinut un cetățean moldovean, căutat de autorităţi, care este cercetat pentru săvârșirea i...

Un primar din Botoșani le cere oamenilor să facă cereri pentru a locui în noul bloc ANL!

astăzi, 11:31

Blocul de locuințe pentru tineri din Cucorăni, comuna Mihai Eminescu, a fost recepționat, lucrările sunt finalizate, urmând ca, imediat după primirea protocolului de predare de la ANL, Prim...