Discurs plin de amuzament, cu cazierul pe masă, al unui liberal botoșănean care vrea în Parlament

Rând pe rând, fiecare din cei 14 liberali botoșăneni care râvnesc la un mandat de deputat sau senator și-a făcut făcut cunoscut programul și a încercat să îi convingă pe delegații prezenți la ședința Comitetului de Coordonare Județean să îi acorde votul pentru a intra în cursa electorală pe un loc eligibil.

De departe, cel mai "colorat" discurs i-a aparținut lui Stelică Iacob Strugaru. Acesta a început prin a se prezenta, menționând că este licențiat în finanțe și contabilitate și că lucrează la o firmă privată, aducând cu el și cazierul judiciar, prin care a vrut să demonteze unele acuzații, după cum a precizat.

"Mulți spun că voi pleca de la acest partid, eu nu plec de la niciun partid. Nu mă duc să târâi geanta la altcineva, sunt din '96 în partid și vreau să rămân în continuare. Știți care e treaba? Dacă se deființează PNL-ul plec și eu . Și acasă, dacă îți moare soția, iei alta, te căsătorești. Asta e treaba. Dacă se desființează, asta e situația. În 2008-2012 am fost parlamentar de Darabani. Nu am putut să ajut toate colegiile, am ajutat Darabani, dar nici Iisus Hristos nu a fost iubit la dânsul acasă. Am respectat toate ordinele ce mi s-au dat și la urmă că sunt vinovat.  Îmi asum niște greșeli, am fost sus cu puterea, și nu am fost cu cei de jos. Dacă nu vom fi uniți nu vom face absolut nimic", a spus în discursul său Stelică Iacob Strugaru, spre amuzamentul celor din sală.

După ce candidații și-au încheiat pledoariile, s-a trecut la vot.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

astăzi, 19:46

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

astăzi, 18:39

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

astăzi, 17:16

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...