Din 2011 vom avea amprentele în buletin

De la începutul anului viitor, cărţile de identitate vor urma modelul paşapoartelor şi vor fi eliberate într-un nou format, care va conţine date biometrice, inclusiv amprente, în format electronic. Proiectul de lege propus de Ministerul Administraţiei şi Internelor prevede că noul buletin se va numi carte electronică de identitate, va fi de tipul "smart card" şi va conţine datele personale ale titularului în format tipărit şi electronic.

Datele de identificare vor fi stocate pe un cip de memorie implantat în buletin şi vor conţine imaginea feţei, amprentele a două degete şi adresa de domiciliu, inclusiv tot istoricul schimbărilor de adresă. Datele incluse pe cartea de identitate electronică vor putea fi verificate, în cadrul Registrului Naţional de Evidenţă a Persoanelor, de către mai multe autorităţi.

Printre acestea se numără serviciile secrete, instituţiile care activează în domeniul apărării, ordinii publice şi justiţiei, dar şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), Ministerul Sănătăţii, Ministerul Finanţelor, instituţiile de asistenţă socială şi poliţia locală (actualmente comunitară).

Tot de la 1 ianuarie, ar urma să fie eliberate şi cărţi electronice de rezidenţă pentru cetăţenii străini care au domiciliul în România, aceste acte urmând să respecte aceleaşi rigori ca şi buletinele. (Romania Libera)

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această dimineață: Focul a făcut scrum două mașini!

astăzi, 07:16

Două mașini parcate într-o gospodărie din localitatea Mănăstireni, comuna Unțeni, au fost distruse în urma unui incendiu. Evenimentul s-a produs în această dimineață. Pro...

Un om sparge o bancă și ia câțiva ostatici!

astăzi, 07:15

Un om sparge o bancă și ia câțiva ostatici. Întreabă agresiv pe primul reținut: - Spune-mi, m-ai văzut jefuind banca? Ostaticul răspunde: - Da! Fără să mai st...

Calendar Ortodox, 29 octombrie 2026: Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie şi Maria, nepoata sa

astăzi, 07:00

Sfânta Anastasia a trăit pe vremea împăraţilor Deciu (249-251) şi Valerian (253-260), guvernator al Romei fiind Prov, pe când pornise iarăşi mare prigoană împotriva creÅ...