DILEMA lui Crin Antonescu, în ședința PNL cu ușile închise: "Nu știu dacă PNL e cu adevărat la putere sau e în opoziție"
Stiri Botosani Tuesday, 3 September 2013 Actualitate"Nu știu dacă PNL e cu adevărat la putere sau e în opoziție, dar dă-mi o soluție. Dorim să ieșim mâine de la guvernare pentru că nu am susținut suficient capitalul românesc, pentru că nu am făcut toate aceste lucruri minunate unele dintr ele fezabile și ai dreptate? O să ieșim… haideți, spuneți, dar problema noastră este că spre deosebire de PSD luăm niște decizii pe care le luăm toți și le criticăm în mod excepțional, dar la televizor le auzim mult mai des", a spus Antonescu, aflat în dialog cu liberalul Ludovic Orban, potrivit pesurse.ro.
Președintele PNL s-a lăudat în fața colegilor săi că a apărat pozițiile principiale ale partidului.
"Cum să facem noi cu partidul ăsta, cum să apărăm o cauză clară că nu suntem vasalii PSD. Când PSD a vrut să impună impozitul progresiv ne-am opus și nu l-a impus, când PSD a vrut să introducă niște taxe pentru oamenii cu venituri mari mai întâi în general și apoi numai în sectorul bugetar ne-am opus, când PSD a ieșit cu domnul Dragnea, cu domnul Ponta și cu domnul Ilie Sârbu au ieșit în văzul țării și au spus că dacă nu îl dăm afară pe domnul Roșca Stănescu se rupe USL-ul. L-am apărat pe senatorul nostru pentru poziții de principiu care erau corecte", a declarat Crin Antonescu.
Președintele PNL a spus că a greșit în cazul Becali, dar l-a apărat pe Relu Fenechiu.
"Cred că în contextul respectiv luați cu valul că aducerea lui Becali a fost o greșeală și mi-o asum. Dar Ludovic câți președinți de partid au deschis partidul și au adus în vârful partidului oameni cu adevărat din elită? Eu nu cred ce îmi spune Evenimentul Zilei că Mircea Diaconu e un bandit în România, nu cred că Andrei Marga e un bandit în România", a explicat Antonescu.
El a susținut că Fenechiu a fost "foarte pregătit" pentru ministerul Transporturilor.
"Relu Fenechiu poate să ia o decizie... Poate că noi am greșit și iar sunt gata să-mi asum, dar nu singur de data asta pentru că sunt niște decizii pe care le-am luat împreună și pe care le-am votat, poate că noi am greșit atunci când l-am desemnat pe Relu în fruntea unui minister. Am făcut însă o analiză care a prevalat și am facut-o împreună. Au fost niște argumente – că omul ăsta a fost, așa cum probabil puțini dintre miniștrii noștrii au fost, pregătit foarte serios pentru acest minister și nu pentru golănii și pentru strâns de bani cum încearcă să ne spună nouă propaganda lui Băsescu", a susținut președintele PNL, conform sursei citate.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
A vrut să treacă granița cu un permis nerecunoscut de legea română!
În data de 26 iunie a.c., în jurul orei 20.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut/ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ie...
ALERTĂ! O minoră de 15 ani și alta de 14 au dispărut din centrul în care erau instituționalizate!
La data de 25 iunie 2026, ora 18:00, polițiștii din casrul Poliției Municipiului Botoşani au fost sesizați cu privire la faptul că numitele Hodorogea Paraschiva Dumitrita Maria, de 15 ani, din s...
Mamele cu mulți copii din județele Iași, Botoșani și Neamț s-au reîntâlnit într-o ediție aniversară „Cu dragoste pentru mame”
Departamentul Pro Vita a organizat în sâmbătă dimineață, 27 iunie, la Centrul de Evenimente „Agora” din Iași, întâlnirea „Cu dragoste pentru mame”,...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.74 secunde