Dezbatere B-Right Media in cadrul proiectului „START – Sprijinul Tinerilor pentru Acţiuni Responsabile în Ţările Partenere"

Sala de şedinţe a Consiliului Local a fost ocupată joi după-amiază de 30 de tineri din România, Moldova şi Ucraina. Aceştia au participat la o dezbatere despre cetăţenia europeană în cadrul proiectului START – Sprijinul Tinerilor pentru Acţiuni Responsabile în Ţările Partenere.

Accesat de Asociaţia B-Right Media în parteneriat cu Centrul Bucovinean de Artă pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Cernăuţi şi Asociaţia Obştească Ateneu din Edineţ, START are ca scop principal crearea oportunităţilor de cunoaştere, împărtăşire de bune practici şi transfer de know how pentru 30 de liceeni şi şase lucrători de tineret din cele trei ţări. Aceştia se află de o săptămână în Botoşani, timp în care desfăşoară o mulţime de activităţi, de la punerea bazelor unei Bănci de bune practici cu proiecte de succes ale celor trei promotori, la susţinerea unor reprezentanţii la Summer Fest.

 În deschiderea lucrărilor a luat cuvântul primarul de Botoşani. Mă bucur să văd un proiect de asemenea amploare. E primul proiect pe care îl prind în calitate de primar pentru că sunt de aproape două luni în Primăria Botoşani, abia am preluat mandatul, iar una dintre priorităţile mandatului meu va fi întărirea relaţiilor transfrontaliere pe această regiune şi, dacă vreţi, mai mult decât atât, întărirea relaţiilor legate de schimburile de tineret, a afirmat Ovidiu Portariuc

La acţiune a luat parte şi omologul de la Edineţ, care şi-a exprimat dorinţa şi disponibilitatea de a stabili relaţii mai strânse cu administraţia botoşăneană. Drumul României e vizibil spre Europa, noi cei din Basarabia doar tindem spre acest drum, Prutul rămânând foarte adânc. Rămâne ca prin voi cei tineri care sunteţi astăzi aici şi prin cei care i-aţi lăsat în spate, acolo acasă, să secăm puţin Prutul, a menţionat Constantin Cojocaru, (foto dreapta) primar de Edineţ.

"Acea valoare lăsată de străbuni pentru prosperarea neamului"

După cei doi a avut o alocuţiune şi Iurie Levcic, preşedintele Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti – Cernăuţi (Ucraina). Acesta a făcut un scurt istoric al organizaţiei pe care o conduce, arătând că şi-a propus să valorifice folclorul românesc din regiunea Cernăuţi, care în momentul înfiinţării asociaţiei era pe cale de dispariţie. Aceste vetre folclorice sunt acea valoare lăsată de străbuni pentru prosperarea neamului în continuare, a spus Iurie Levcic (foto stânga).

Tinerii reuniţi în cadrul START au mai contribuit la Festivalul Verii cu un teatru forum, vineri de la 16:00 la Teatrul Mihai Eminescu şi de la 20:00 cu un flashmob Unitate în diversitate ce a avut loc pe scena mică de la Summer fest.
 



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...