Vad tot mai multi tineri de varsta mea (hai, ca 35 e inca tinerete) care poarta in ei dureri sufletesti imense. Acoperiti de masti lucitoare, cei cu suflete bolnave se tarasc prin viata tot mai cocosati de frustrari si neimpliniri, tusind depresii si tragandu-si demni mucii disperarii.
Sunt multi, foarte multi cei care simt ca sunt deja bolnavi la suflet si altii, la fel de multi, care continua sa priveasca in dreapta atunci cand inima din stanga ii doare.
Cea mai frumoasa femeie pe care o vezi pe Facebook in Cluj ascunde, in fapt, cea mai mare nesiguranta, traieste cea mai mare singuratate. Cel mai vesel cuplu pe care il zaresti la petrecerea aniversara sau la nunta e, de fapt, rupt, ca un biscuite in buzunar.
Patrunsi de dorinta de a deveni, manati de ura sau frustrare sau dorinta de a demonstra, activati de frica de a risca sau de nesiguranta zilei de maine, captivi ai traumelor din copilarie sau din adolescenta, educati de cimiliturile toxice ale parintilor - "nu ne intindem decat cat ne e plapuma", "capul face, capul trage", "fata aia nu-i de nasul tau", "eu te-am facut, eu te omor", "cand o sa fii pe banii tai, atunci sa comentezi" - noi devenim cei mai mari dusmani ai nostri. Ne interzicem linistea, ne anulam micile fericiri, ne punem magneti langa busola inimii si nu mai stim, pe nesimtite, ce e rau, ce e bine, ce e sex si ce-i iubire, vedem dragoste in violenta, vedem liniste in dependenta, vedem rau in a visa, ne simtim nesiguri cand ni se arata o sansa reala.
Iar toate astea sapa in suflet ca o grupa de mineri si ne fac depresivi. Unii o luam pe calea bauturii, altii o luam pe calea drogurilor sau a jocurilor de noroc, altii pe calea tacerii. Primim tacerea in noi si credem ca e algocalminica. Dar tacerea e o drujba care, dupa ce minerii ignorantei si-au terminat treaba, taie si ultimele radacini de care ne-am putea tine pentru a reveni la lumina linistii.
Am fost acolo si stiu cum e. Nu inseamna ca sunt mai bun decat tine, Ana, care taci si suferi cand sotul tau te bate sau te inseala pe fata cu cea mai buna prietena. Nu inseamna ca iti dau lectii, draga Mircea, dar pana si tu iti dai seama ca e rau sa stai cu parintii la 34 de ani. Iar tu, Crina, cu pantofii tai Choo si cu foamea in glanda, nu o sa rezolvi nimic daca nu intelegi ca nu trebuie sa demonstrezi nimanui nimic, ci ca trebuie in sfarsit sa incepi sa te iubesti facandu-ti inventarul gaurilor din trecut, suturandu-le cu ata intelegerii si dandu-le cu crema iertarii.
Multi dintre cei ce stiu ca am avut norocul sa scap de boala neagra a sufletului (de care inca nu sunt vindecat complet, dar de care m-am indepartat considerabil) imi cer sfaturi, ma intreaba ce trebuie sa faca. Iar eu le zic mereu ca am reusit cu ajutor. Cu ajutorul unor psihologi cu carte, dar cu minte mai deschisa decat putoii si pizdulinele ce vorbesc despre aberatii la televizor. Nu stiu pentru altii, dar pentru mine psihologia alternativa, cea de pe langa manual, a functionat perfect. Fiti linistiti, nu va pune nimeni sa beti pisat, nici sa tineti post 4 luni.
Este vorba de niste tehnici speciale de introspectie, dar si de existenta in voi, daca nu s-a pierdut deja, a puterii de a lupta pentru a scapa din mlastina.
Fara ea, sunteti pierduti.
Nu e nevoie sa plecati in lume, nici sa va ascundeti in munti, e nevoie doar sa cautati oamenii potriviti care sa va invete sa deschideti usile din voi pe care va e frica sa le deschideti si sa va indemne sa pasiti inauntru. Ei sunt special antrenati sa va indrume si nu sa va ordone, sa va feriti de psihologii mai tineri de 100 de orgasme sau care nu empatizeaza cu intunericul, cu lipsa de speranta. Doar cei ce au fost jos sunt cei ce stiu sa urce, de ei aveti nevoie ca antrenori pentru detoxifierea sufletului.
Practic, cea mai buna vindecare sunteti tot voi, tot voi sunteti mecanicii auto ce au puterea sa curete motorul si carburatorul.
Este acum momentul?, o sa va intrebati ca idiotii sau ca idioatele. Desi stiti ca va doare rau, ca sunteti bolnavi la suflet, inca va mai ascundeti dupa cate o scuza: trebuie sa imi dau teza, trebuie sa ma duc in concediu si, poate, dupa, ma apuc, trebuie sa am liniste, trebuie sa fiu departe de orice stres... Asa, nu veti reusi niciodata.
Nu stiu cand e momentul, dar tin minte prima poveste pe care cel ce m-a ajutat mi-a spus-o.
Mi-a spus ca, din punctul sau de vedere, cancerul este cea mai frumoasa boala din lume. Am ramas perplex, dar el s-a explicat pe data. Zice: pacat ca e letala, ca e incurabila, dar cat de importanta e aceasta boala, ce lectie frumoasa ne serveste, oprindu-ne din drum.
Cand stii ca ai cancer, nu te mai intereseaza de ratele la banca, de deadline-ul neindeplinit, de faptul ca sora-ta a uitat sa iti dea un imprumut inapoi, de faptul ca fiul tau a ratat la facultate. Cancerul te trezeste sec si isi spune: Salut, eu sunt Cancerul si iti zic ca mai ai numai atat de trait! Cum vrei sa iti petreci acest timp?
Iar povestea se incheie cu o intrebare: de ce trebuie sa vina un cancer ca noi sa ne oprim din drum, ca noi sa ne uitam la lucrurile cu adevarat importante pentru noi, ca noi sa scapam de minciunile pe care ni le spunem, sa ii aruncam pe cei ce ne fac rau din vietile noastre? De ce nu putem in fiecare zi sa facem dragoste, sa zambim, sa facem ceea ce ne place? De ce e nevoie de cancer ca noi sa aflam cat de mult ne-am ignorat pana acum, cat de mult n-am vorbit cu cei importanti din viata noastra? De ce nu intelegem fara de cancer ca fericirea asta despre care mereu ni se spune ca e a lucrurilor simple, ei bine, fericirea asta e aici pe pamant, nu in Biblii?
Priveste in jur acum. Eu vad o ceasca de cafea cu gust dulce acrisor pe care acum catva timp o hapaiam. Eu scriu acum asa cum scriu in fiecare zi de catva timp, si scriu cum nu scriam acum cativa ani si scriu pentru ca mi-am dat seama ca imi place. In spatele meu, pe scaun, cainele meu se scarpina multumit si imi tine de cald. Acum simt asta, in alte dati, pur si simplu aveam spatele inert. Si, chiar daca mica, foooarte mica, aceasta senzatie de liniste e cea mai mare fericire a mea din acest moment. E preferabila mea mica fericire in locul raului pe care l-am regurgitat din mine spre mine ani de zile.
Poate ca, daca ai putin curaj sa lasi masca jos, o sa vezi cu adevarat ca si in jurul tau sunt zambete false, ca te-ai imbracat azi dimineata in minciuni.
LIVIU ALEXA
