Deţinere şi comercializare de obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, fără autorizaţie

În ziua de 2 decembrie a fost depistat în municipiul Botoşani B.Lucian, de 23 de ani, din satul Plopenii Mici, comuna Ungureni, judeţul Botoşani, care deţinea şi oferea spre comercializare obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.

Asupra acestuia au fost găsite 25 cutii petarde, 236 pachete pocnitori şi 11 pachete rachete, totalizând 17.266 bucăţi obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, pentru care nu deţinea autorizaţie de comercializare.

B. Lucian este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de producere, experimentare, prelucrare, deţinere, transport, folosire sau orice alta operaţiune cu materii explozive, efectuate fãrã drept, prevăzută de Legea nr. 126/1995 modificată.

În perioada 15.11–14.01.2010, în cadrul acţiunii FOC DE ARTIFICII 2010 – 2011, poliţiştii vor desfăşura toate activităţile necesare şi vor dispune toate măsurile ce se impun pentru prevenirea şi combaterea cu fermitate a comerţului şi folosirii ilegale a obiectelor artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, informeaza IPJ Botosani. 
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Geanina Lăcrămioara DASCĂLU: De ce avem nevoie de educație financiară? Cum ne salvează regulile banilor de la faliment atunci când prețurile o iau razna?

Tuesday, 27 October 2026

Cine nu înțelege regulile de bază ale banilor ajunge, inevitabil, să plătească scump din propriul buzunar. Educația financiară nu înseamnă matematică grea și nici formule complic...

Cristina Ciobănașu, în lacrimi după declarația Ruxandrei Ion: „Ai fost fetița pe care mi-am dorit-o întotdeauna!”

Tuesday, 27 October 2026

Cristina Ciobănașu, actrița născută în Vorona Botoșanilor, căreia participarea la emisiunea ”Dansez pentru tine”, pe când avea doar 12 ani, avea să îi schimbe via...

Tehnicianul arădenilor, înainte de meciul din Cupă cu FC Botoșani: ”Nu cred că Marius Croitoru este un antrenor sub presiune în acest moment!”

Tuesday, 27 October 2026

Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...