Dermatolog: "Pielea e ca un termometru al stării generale de sănătate. Dacă e uscată anunță boli de tiroidă, dacă își schimbă culoarea, boli de inimă"

Dacă pielea devine uscată şi apare senzaţia de mâncărime, poate fi o simplă alergie la unul dintre produsele cosmetice pe care le folosiţi sau poate indica lipsa fierului din organism, afecţiuni ale tiroidei sau anemie. În cazul în care aveţi o iritaţie care nu dispare cu niciun tratament, poate fi un semn că sunteţi prea stresat.

"În multe situaţii putem considera piela ca un "termometru" al stării generale a organismului. În unele afecţiuni endocrine pielea poate să îşi schimbe consistenţa, gradul de hidratare, stratul lipidic, sau să îşi schimbe culoarea", explică pentru Doctorul Zilei profesor doctor Anca Zbranca-Aghinitei, dermatolog.

Specialistul mai adaugă că în afecţiuni ale ovarelor (sindrom de ovar polichistic) pielea poate deveni "grasă", la fel şi părul, în afecţiuni tiroidiene (hipotiroidii sau hipertiroidii) poate fi foarte uscată şi pergamentoasă, rece,  sau umedă şi caldă, în afecţiuni ale suprarenalelor şi hipofizei poate să îşi schimbe culoarea sau consistenţa etc.

Culoarea pielii şi consistenţa se modifică în boli cardio-vasculare, în unele boli pulmonare etc.

Cel mai fecvent, însă, mâcărimea şi usxăiunea pielii se datorează unor greşeli de igienă, spălarea prea des cu produse uşor abrazive şi neutilizarea uleiului sau laptelui de corp emolient după duş sau baie.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...