Deputatul Costel Şoptică cere menţinerea Judecătoriei Darabani ca instanţă de judecată

  Deputatul PNL Costel Şoptică a depus un amendament la proiectul de lege care prevede desfiinţarea mai multor judecătorii şi parchete, printre care şi Judecătoria Darabani, şi a cerut menţinerea în continuarea a acestei instituţii şi a Parchetului aferent.  

 Parlamentarul liberal a făcut, luni, şi o declaraţie politică prin care îşi manifestă nemulţumirea vizavi de această desfiinţare şi a expus necesitatea funcţionării acestei instanţe judecătoreşti.

Redăm mai jos declaraţia politică a deputatului Costel Şoptică:

"Reforma Justiţiei este una dintre principalele preocupări ale Guvernării USL, ale Partidului Naţional Liberal, considerată o piatră de temelie a statului de drept. Restructurarea sistemului judicar naţional, la fel ca şi în alte state ale Europei de Vest şi de Nord, a dus la creionarea unei noi hărţi a instanţelor din ţară.

Pe de altă parte, valul de transformări este grevat de constrângerile dictate de criza economică, astfel că s-a ajuns la concluzia că instanţele de mai mari dimensiuni pot face faţă mai bine constrângerilor financiare şi fluctuaţiei numărului de judecători şi de cauze. Ministerul Justiţiei a propus desfiinţarea a 30 de judecătorii, printre care şi cea din Darabani, judeţul Botoşani, cu scopul de a eficientiza activitatea instaţelor din România.

Situaţia Judecătoriei Darabani este complexă, iar propunerea Ministerului Justiţiei trebuie analizată cu maximă atenţie. Raportul Sisteme judiciare din Europa: Eficienţa şi calitatea justiţiei elaborat de Comisia Europeană pentru Eficienţa Justiţiei (CEPEJ), ediţia 2012, atrage atenţia că accesul la justiţie nu poate fi limitat la resursele financiare, ci este de asemenea legat de accesul geografic la justiţie.

De altfel, şi criteriile luate în calcul de Ministerul Justiţiei la stabilirea instanţelor ce se desfiinţează vizează posibilităţile financiare ale populaţiei arondate acestor judecătorii. În cazul Darabani, este nevoie de o analiză mai atentă. Comisia Naţională de Prognoză plasează salariul mediu din judeţul Botoşani la finalul clasamentului naţional, devansând, potrivit statisticilor, numai judeţele Bihor, Harghita şi Covasna (Proiecţia principalilor indicatori economico– sociali în profil teritorial până în 2017).

Desfiinţarea Judecătoriei Darabani ar afecta serios populaţia din zonă, pentru care accesul la justiţie ar putea fi drastic limitat din cauza distanţelor mari pe care oamenii ar trebui să le parcurgă până la cele mai apropiate instanţe din judeţ. Situaţia devine şi mai grea, dacă ţinem seama de faptul că Darabani are jurisdicţie pe zona cea mai îndepărtată de reşedinţa de judeţ.

Pe de altă parte, s-au constatat cazuri când oamenii au venit pe jos şi câte 15 km ca să ajungă la Judecătoria Darabani.

Dacă se desfiinţează această judecătorie, oamenii ar trebui să străbată distanţe duble, iar pentru locuitorii din zonele de graniţă ar deveni o problemă şi mai mare să ajungă la alte instanţe.

De altfel, tocmai graniţa pe care Judecătoria Darabani o are cu state extracomunitare, Republica Moldova şi Ucraina, o face extrem de importantă în cadrul sistemului judicar naţional. Experienţa pe care a dobândit-o în cauze specifice traficului de graniţă este extrem de preţioasă în derularea cu maximă eficienţă a actului de justiţie.

Mai mult, distanţa mult mai mică faţă de graniţă permite intervenţii rapide din partea procurorilor şi judecătorilor de la Darabani. Pe de altă parte, managementul Judecătoriei Darabani şi-a dovedit eficienţa în cursul ultimilor 20 de ani, pentru că atât judecătoria, cât şi parchetul au sedii modernizate, astfel încât ele să corespundă cerinţelor unor astfel de instituţii.

De altfel, în jurul Judecătoriei Darabani s-a creat o comunitate de specialişti care s-ar distruge prin desfiinţarea instanţei. În plus, costurile bugetare ar creşte corespunzător prin mutarea acestor specialişti în alte localităţi, la alte instanţe, pentru că cheltuielile cu transportul şi chiriile personalului judiciar sunt suporate de către bugetul de stat. În aceste condiţii, desfiinţarea Judecătoriei Darabani, precum şi a Parchetului de pe lângă această judecătorie, va avea impact negativ semnificativ asupra procesului de justiţie din zonă.

Personal, ca deputat de Botoşani, voi depune toate eforturile să conving Ministrul Justiţiei şi pe ceilalţi parlamentari de necesitatea menţinerii judecătoriei la Darabani, pentru că avantajele păstrării instanţei aici depăşesc cu mult economiile pe care bugetul statului le-ar face prin renunţarea la Judecătoria Darabani"

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

PNL Botoșani, Valeriu Iftime; „Cei care au scris aceste proiecte pare că au scris cu caietul pe genunchi!”

Wednesday, 13 November 2024

„Faptul că nu au la cine apela pentru a le rezolva problema mi se pare strigător la cer. Cei care au scris aceste proiecte pare că au scris cu caietul pe genunchi. Altfel nu pot să în...

Schimbări legate de ajutorul de înmormântare: Ce prevede legea!

Wednesday, 13 November 2024

Astfel, acesta se va acorda și în cazul decesului unei persoane aflate în concediu pentru creșterea copilului sau unei persoane neasigurate. Legea nr. 360/2023, la articolul 111, stab...

PSD Botoșani: 2,7 milioane de euro pentru dezvoltarea liceelor cu profil agricol din județ!

Wednesday, 13 November 2024

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a finalizat evaluarea proiectelor depuse la finanțare în runda a II-a din PNRR în cadrul Pilonului VI – Politici pentru noua genera...