Deputat de Botosani, acuzat ca si-a angajat sotia la cabinet

Deputat de Botosani, acuzat ca si-a angajat sotia la cabinet


monitorulsv.ro

Agenția Națională de Integritate (ANI) a solicitat Parchetului instanţei supreme să îl cerceteze pe Mircea Grosaru, deputat din partea Asociaţiei Italienilor din România, pentru conflict de interese, întrucât şi-a angajat soţia la biroul lui parlamentar, în mandatul 2008-2012.

Potrivit ANI, Mircea Grosaru a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de deputat, a propus angajarea și a avizat contractul individual de muncă prin care soţia sa a fost angajată în perioada 15 decembrie 2008 – 1 februarie 2011 în funcţia de consilier în cadrul Biroului Parlamentar deţinut în Circumscripţia electorală nr. 7 Botoşani.

De asemenea, au rezultat indicii privind posibila încălcare a dispozițiilor art. 253 din Codul Penal al României, întrucât acesta a avizat contractul individual de muncă încheiat de soţia sa cu Camera Deputaților, decizie în urma căreia soția acestuia a realizat un venit net în sumă totală de 66.745 lei.

Deputatul Mircea Grosaru a declarat luni pentru MEDIAFAX că "nu a primit nimic" de la ANI prin care să fie anunţat că s-a aflat în conflict de interese prin angajarea soţiei sale la biroul parlamentar din Botoşani, în perioada 2008-2011."Nu am primit absolut nimic (de la ANI - n.r.). Nu ştiu, nu am primit nimic, după ce primesc adresă voi vorbi", a spus Grosaru.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253 din Codul Penal al României, potrivit căruia "Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă".

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru și-a anunțat decizia, după ce i s-a cerut demisia la FC Botoșani - Oțelul 1-1!

astăzi, 15:11

Marius Croitoru (46 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani, a reacționat la finalul partidei cu Oțelul Galați, încheiată la egalitate, scor 1-1, în ultimul meci al etapei cu numÄ...

Mănăstirea Sihăstria Voronei îl prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Mina, unul dintre ocrotitorii așezământului monahal!

astăzi, 14:47

Obștea Manastirii Sihastria Voronei din județul Botoșani îl va cinsti miercuri, 11 noiembrie, pe Sfântul Mare Mucenic Mina, făcătorul de minuni, unul dintre ocrotitorii așezămâ...

Cel mai mare proiect de apă și canalizare din istoria Botoșaniului intră în etapa de evaluare în vederea contractării! (Video)

astăzi, 13:39

Veste bună pentru botoșăneni. Cel mai mare proiect de apă și canalizare din județul nostru intră în etapa de evaluare și vederea contractării. Anunțul a fost făcut de Alin Cirimp...