Guvernul se află în campanie electorală, în frunte cu prim-ministrul, de altceva nearătându-se deloc interesat. După seria de coabitări care i-a consolidat poziţia realmente asiato-cripto-comunistă, nu mai poate urma decât o mentalitate de eternizare în aria puterii. Această nouă piramidă se aşază în urma unui măcel atent orchestrat spre a da cât mai multă credibilitate actualului guvern. Alegerile europene au dat şi ele un uriaş curs propagandei, în lipsa altor oferte mai bune. În lipsa imaginaţiei politice, moralitatea publică se transformă într-un subiect deseori înfricoşător prin soluţiile provizoratului şi improvizaţiilor. Clasa politică pare aliniată sub stindardul agitat al supravieţuirii comune, de parcă acesta ar fi chiar sensul progresului. Personaje inclasabile au ajuns un fel de anexă a stabilităţii şi siguranţei, făcând un monstruos loc liber în jurul lor. Se afirmă deschis, fără ele ţara ar fi expusă celor mai mari nefericiri, numai că lucrurile stau exact invers. Ele întruchipează nefericirea pe care o transformă în hipnoză a răului mic, mai bun decât răul mai mare ş.a.m.d.

Nicio instituţie publică, de la cele guvernamentale până la ONG-uri, nu mai funcţionează. Măsurile care ar trebui să blocheze acest infern organizatoric se manifestă doar prin mărirea iresponsabilă a presiunii pe cei aflaţi în dificultate. Relaxarea blocajului pare a fi scoasă din orice strategie, nici nu există. Armate şi armate de responsabili cu retribuţii cât imensele pagube pe care produc apar tot mai mult în schemele cu profitori. De la oamenii care mor cu zile apelând serviciul de Urgenţe la agresarea, directă sau indirectă, a celor care solicită sprijin fără a-l primi - acesta fiind singurul răspuns, în situaţiile unor legi total interpretabile, România se scufundă fără şanse de remediere a catastrofei socio-organizatorice. Mentalitatea publică a ajuns în punctul în care solidarizările colectivităţii sunt focalizate animalic şi oficial cu agresorii, cu inamicii sociali. O reclamaţie făcută de cineva ia calea unor rapoarte care nu au nicio legătură cu lucrurile incriminate, singura grijă a destinarului oficial fiind să o plaseze cât mai bine într-un raport de 10 pagini în urma căruia reclamantul devine el însuşi problema. Organismele statului actual nu mai au nicio legătură cu interesul public, al cetăţenilor care au nevoie de ele.

Nu mai este nicio îndoială că instituţiile publice sunt total nefuncţionale, sunt în afara oricărui control privind activitatea pentru care există în shemele finanţărilor publice. A avea o problemă elementară înseamnă, deseori, pentru români, a face faţă pieptiş întregului sistem care se poate dezlănţui aberant contra lor. Funcţiile publice, ierarhiile responsabilităţilor, competenţele sunt pentru a face din cetăţenii români o turmă de retardaţi. Acumularea unor uriaşe tensiuni problematice şi de încălcare a standardelor minimale a dus societatea într-o zonă psihologică în care totul poate deveni posibil. Nimeni nu mai este responsabil de nimic, exceptându-i pe cei cărora li se fac tot felul de nedreptăţi. Iresponsabilitatea electorală îşi arată tot mai mult teribilele consecinţe, de care sistemul profită din plin.

Această deformare a percepţiei, pe care ideologia totalitară o folosea în situaţiile de descurajare a libertăţii, s-a răspândit peste tot în societatea românească actuală. Orice lucru profund anormal devine glorificat drept realizare democratică. Abuzurile din comunism au fost înlocuite cu aceeaşi strategie de constituire a unei clase de oportunişti cu puteri nelimitate. Justiţia greoaie, frânată, făcută după interesele celor constituind această putere politică, nu reprezintă un mijloc de reglaj, cum ar fi firesc. Descurajarea solidarităţii sociale chiar pe teme mult prea stringente arată că România se autodesfiinţează, exterminându-şi propriii cetăţeni. Sistemul, în întregul lui, este unul care nu slujeşte decât câtorva mii de persoane care îl constituie, cu recunoscutele anexe economico, media, culturale.

România trăieşte într-o degradare fără limite, pe care o finanţează. Nu critica puterii este soluţia, ci un nou tip de putere, democratică, funcţională. Lucrurile nu sunt chiar aşa de complicate. Este necesară o reevaluare a fişei posturilor câtorva zeci de mii de persoane. Se va vedea că au legătură doar cu piramida. Aceasta s-ar putea prăbuşi de la sine dacă vor fi făcute reforme printre unele dintre mumii.

Autor: Ioan Vieru
Sursa: Cotidianul