Deficitul de personal de la UPU se va accentua!

Deficitul de personal de la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Mavromati se va acentua şi mai mult în perioada următoare, prin ieşirea la pensie a mai multor salariaţi.

Medicul Petre Rădăuceanu, şeful UPU-SMURD, a precizat că se va trimite la structurile centrale o nouă informare privind necesarul de personal, existând promisiuni că se vor debloca posturi.

“Vom trimite din nou numărul de personal,  ni s-a promis că vor fi reluate discuţiile cu Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Finanţelor pentru a debloca cât mai repede posturile şi a le bugeta, pentru că situaţia este cam în toată ţara la fel şi probleme sunt peste tot. Într-o perioadă destul de scurtă vor mai ieşi la pensie din colegii asistenţi şi se va accentua deficitul de personal", a precizat medicul Petre Rădăuceanu.

Potrivit acestuia, pentru UPU şi CPU de la Pediatrie ar mai trebui 15 medici, 30 de asistenţi şi 16 brancardieri.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

COD GALBEN emis de meteorologi până la miezul nopții, sunt vizate patru localități din Botoșani!

Monday, 19 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 00:00. Sunt prognozate intens...

„Arta în culorile toamnei” – creativitate, culoare și emoție la Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești!

Monday, 19 October 2026

La Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești, toamna a fost celebrată prin activitatea educativă și creativă „Arta în culorile toamnei”, finalizată printr-o expoziÈ...

Un șef de la Ocolul Silvic Botoșani a plecat la Ceruri: „Un om devotat trup și suflet pădurii”

Monday, 19 October 2026

Colegii și apropiații familiei spun că moartea sa este una „neașteptată și tragică”, dar și că a fost un „coleg cald, corect și un sprijin de nădejde.” Direcția ...