De ce n-ar trebui să-l mai consulţi pe Doctor Google
Stiri Botosani Tuesday, 7 August 2012 ActualitateDacă-ţi introduci în bara de căutare simptomele, de la o mică durere la un nodul misterios sau o iritaţie sâcâitoare, poţi "afla" în câteva secunde că eşti suspect de boala lyme, diabet sau cancer de colon. Acest comportament este foarte comun, toată lumea apelează la Google pentru a afla câte ceva despre problemele lor medicale.
Însă ultimele studii relevă faptul că este extrem de periculos să-l consulţi pe Doctor Google. În primul rând, cei care fac acest lucru nu se mai duc la doctorul adevărat, îşi pun singuri diagnosticul, de obicei greşit, şi acţionează ca atare. Alţii, ipohondri din fire, îşi fac rău singuri concentrându-se pe simptome şi accentuându-le, fără a avea un motiv cert de îngrijorare.
Cercetătorii de la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din Hong Kong au descoperit că tendinţa noastră de a supraestima simptomele este dată de modul de procesare a noilor informaţii primite în creier. Voluntarilor le-au fost prezentate câteva scenarii de boală (gripă, hepatită C şi cancer la sân), apoi li s-au dat seturi de informaţii despre incidenţa acestor boli în rândul populaţiei pe grupe de risc. Participanţii la studiu s-au catalogat ca făcând parte din categoriile de risc maximum. Potrivit specialiştilor, oamenii au tendinţa de a se victimiza şi de a se considera vulnerabili, chiar dacă nu au nici cea mai mică dovadă a existenţei bolii, şi chiar şi cea mai banală răceală poate fi considerată gripă porcină.
Specialiştii din Hong Kong le recomandă tuturor ca atunci când au cea mai mică problemă de sănătate să se ducă la medic şi nu să-l întrebe pe Doctor Google. Şi chiar şi atunci când au primit din partea medicului un diagnostic, nu este indicat să caute lămuriri suplimentare pe Google, pentru că riscă să-şi amplifice simptomele.
sfatulmedicului.ro
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Județul Botoșani, cea mai mare creștere din țară la extinderea rețelei de canalizare în sate, dar suntem foarte departe de ”civilizație”
Un procent de 75% dintre gospodăriile de la sat au astăzi toaleta în casă, față de doar 16,5% în 2007, momentul aderării României la UE, iar 75,5% au baie sau duș. Anul trecut...
Doctorița din Botoșani, felicitată de Ambasada României în SUA: ”Un gest extraordinar de omenie. Un moment de mândrie pentru noi toți!”
Elena Sumanariu, originară din Botoșani, se afla în vacanță în America atunci când a intervenit pentru a acorda primul ajutor unui bărbat prăbușit în Aeroportul din Miam...
80 de ani de la nașterea lui Dimitrie Brândză, botoșăneanul care a dat Grădinii Botanice din București numele său!
Născut în județul Botoșani, la 22 octombrie 1846, medic, naturalist și botanist român, membru titular al Academiei Române, a fondat Grădina Botanică din București, care astăz...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.56 secunde