De asta a explodat numărul de cazuri Covid-19 în România? Lidl, Kaufland, Altex, Profi, Dedeman, Sensiblu şi Help Net, Lukoil, pe lista companiilor care au vândut măști neconforme care nu te protejează de coronavirus

Cele mai mari companii de retail din România, precum Lidl, Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Profi, Dedeman, DM, mari lanÅ£uri farmaceutice, cum ar fi Sensiblu ÅŸi Help Net, precum ÅŸi benzinăriile Lukoil România se află pe lista companiilor amendate pentru comercializarea măştilor neconforme, se arată în raportul Autorităţii NaÅ£ionale pentru ProtecÅ£ia Consumatorilor (ANPC).

Potrivit raportului, făcut public de Agerpress, au fost controlaÅ£i 599 operatori economici, la un număr de 396 dintre aceÅŸtia (66%) constatându-se nerespectarea prevederilor legale în vigoare; la 79 de operatori economici controlul nu a fost finalizat.

Au fost verificate un număr de 35.180.666 măşti în valoare 19.763.739 lei, din care 32.997.026 măşti în valoare de 19.459.353 lei (59%) nu se încadrau în prevederile legale în vigoare.

Urmare a deficienÅ£elor constatate, organele de control au dispus următoarele măsuri: oprirea temporară de la comercializare a 31.931.598 de bucăţi de măşti în valoare de 12.740.657 lei până la remedierea neconformităţilor constatate; oprirea definitivă ÅŸi scoaterea de la comercializare a 725.448 bucăţi de măşti în valoare de 3.152.544 lei; aplicarea a 668 sancÅ£iuni contravenÅ£ionale, din care 237 avertismente ÅŸi 431 amenzi contravenÅ£ionale în valoare de 2.908.000 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecÅ£ia consumatorilor.

Printre companiile care au fost sancÅ£ionate pentru comercializarea măştilor neconforme, conform aceleiaÈ™i surse, se află diverse puncte de lucru din Å£ară ale marilor retaileri prezenÅ£i în România, precum Lidl, Rewe, Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Dedeman, Profi, DM, dar ÅŸi compania petrolieră Lukoil România.

De asemenea, raportul arată că au fost amendate ÅŸi marile reÅ£ele de farmacii Help Net ÅŸi Sensiblu.Printre neregulile constatate se află lipsa totală sau parÅ£ială a elementelor de identificare ÅŸi caracterizare, lipsa traducerii în limba română, lipsă instrucÅ£iuni de utilizare, lipsă menÅ£ionare compoziÅ£ie material, lipsă declaraÅ£ie conformitate, lipsă marcaj de conformitate CE.

Pe 13 noiembrie, Paul Anghel, director general în cadrul Autorităţii NaÅ£ionale pentru ProtecÅ£ia Consumatorilor (ANPC), a anunÅ£at că România a emis, prin sistemul RAPEX, o alertă pentru măşti neconforme aflate pe piaţă, care poartă marcajul CE, dar nu sunt certificate.

"Alertă emisă de România - RAPEX: Produsul poartă marcajul CE, dar nu este certificat ca echipament de protecÅ£ie de către un organism competent. Prin urmare, este posibil ca produsul să nu îndeplinească cerinÅ£ele în materie de sănătate ÅŸi siguranţă ÅŸi, prin urmare, să nu fie protejat în mod corespunzător în cazul în care nu este combinat cu măsuri suplimentare. Produsul nu respectă Regulamentul privind echipamentele individuale de protecÅ£ie ÅŸi standardul european relevant EN 149", a notat Anghel, ÅŸef al DirecÅ£iei Generale Control ÅŸi Supraveghere Piaţă ÅŸi Armonizare Europeană ANPC.

La rândul său, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunÅ£at joi că raportul ANPC a fost trimis la Parchetul General.

"AÅŸa cum am mai spus, protejarea populaÅ£iei este prioritară. De aceea, românii au dreptul să ÅŸtie că ne preocupăm de acest aspect ÅŸi, cu ajutorul celor de la ANPC, supraveghem piaÅ£a pentru siguranÅ£a fiecăruia dintre noi.(...) Mesajul meu pentru cetăţeni: măştile neconforme au fost retrase de pe piaţă de către cei de la ANPC ÅŸi, mai mult chiar, au fost aplicate ÅŸi amenzi celor care nu au respectat legea. Nu ascundem sub preÅŸ nimic, aÅŸa cum sunt obiÅŸnuiÅ£i social democraÅ£ii să facă! Românii trebuie să ÅŸtie că sunt protejaÅ£i. Åži, repet, îi îndemn pe români să caute măşti produse în România, pentru că sunt de calitate, sunt autorizate, sunt acreditate ÅŸi sunt cele mai bune de pe piaţă! Raportul neregulilor constatate ÅŸi sancÅ£ionate de comisarii ANPC pleacă spre Parchetul General", a precizat ministrul.

Tot joi, ANPC a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin prin care operatorii economici trebuie să comercializeze măştile care nu sunt nici dispozitive medicale ÅŸi nici echipamente individuale de protecÅ£ie sub denumirea de "acoperitoare faciale de utilizat în colectivitate".

 

Spune-ne opinia ta