Dacă descoperiÈ›i o datorie la Fisc, dar nu aÈ›i primit nicio hârtie, sunteÈ›i buni de plată pentru că deciziile de impunere sau somaÈ›iile pot fi comunicate È™i prin publicitate, adică prin afiÈ™area la sediul È™i pe site-ul ANAF. Legal, este varianta folosită în ultimă instanță, când contribuabilul este de negăsit, dar în practică, pot apărea abuzuri.

Deciziile de impunere, somaÈ›iile, notificările, actele administrativ-fiscale, în general, sunt comunicate prin trei modalități: prin remitere cu semnătura destinatarului sau prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, prin publicitate È™i electronic, dar numai la cererea contribuabilului. Abia după ce a epuizat variantele clasice - remitere personală È™i poÈ™tă -, administraÈ›ia poate recurge la publicitate. Însă cu o condiÈ›ie: trebuie să demonstreze că a fost imposibilă comunicarea în celelalte două forme. Probele pe care trebuie să le aducă funcÈ›ionarii sunt procesul-verbal cu refuzul contribuabilului de a i se face comunicarea sau recipisele poÈ™tale care să confirme expedierea recomandatei ce a fost restituită pentru neprimire.

Sarcina probei care îi revine administraÈ›iei este foarte importantă pentru că, altfel, pot apărea abuzuri. ExperienÈ›a din anii anteriori a arătat că Fiscul este tentat să folosească oricare dintre modalitățile de comunicare È™i nu în ordinea care plasează publicitatea pe ultimul loc, ca excepÈ›ie. SituaÈ›iile au fost generate de forÈ›area prevederilor Codului de procedură fiscală. Atât instanÈ›ele de judecată, cât È™i Curtea ConstituÈ›ională a României (CCR) au intervenit în disputele È™i controversele dintre Fisc È™i contribuabili privind comunicarea actelor administrativ fiscale care duc, de regulă, la calculul de obligaÈ›ii accesorii pe măsură ce plata întârzie. Obiceiul funcÈ›ionarilor de a folosi publicitatea ca metodă mai simplă È™i mai la îndemână a fost declarată neconstituÈ›ională în 2011, prin Decizia nr. 536. CCR a impus atunci ca actele să fie comunicate într-o ordine clară È™i nu aleatoriu. Tot Curtea arăta că folosirea abuzivă a publicității este apanajul instanÈ›elor de judecată. Cu alte cuvinte, cei nedreptățiÈ›i erau îndemnaÈ›i să apeleze la justiÈ›ie.

Abia în 2014, după mai multe decizii ale judecătorilor care au amendat practica administraÈ›iei fiscale, legislaÈ›ia a fost modificată. Anul trecut a fost stabilită ordinea cerută de CCR, respectiv ca publicitatea să fie ultima soluÈ›ie de comunicare în situaÈ›ii excepÈ›ionale. Cu toate acestea, abuzurile nu au fost complet înlăturate. ExplicaÈ›ia nu stă doar în comoditatea funcÈ›ionarilor, ci în faptul că, fără comunicare, actul administrativ fiscal este nul È™i nu poate produce efecte juridice. Prin urmare, deciziile de impunere nu pot fi executate fără dovada că au fost anunÈ›ate debitorilor. În Codul de procedură fiscală se arată că organul fiscal nu poate pretinde executarea obligaÈ›iei (…), dacă actul nu la fost comunicat contribuabilului conform legii. Din această cauză, publicitatea devine singura cale prin care Fiscul poate contracara tentativele celor incorecÈ›i de a scăpa de obligaÈ›ii, pretinzând că nu au È™tiut de existenÈ›a lor.

Citeste mai departe, pe Capital.ro