Anunț despre noul serviciu militar din România. Ce spune ministrul Apărării!

 Măsura este luată în condițiile în care actualii rezervişti au îmbătrânit.

Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, anunţă mai multe modificări la Legea apărării naţionale, una dintre acestea vizând voluntariatul în serviciul militar. Ministrul explică faptul că, potrivit proiectului aflat pe circuitul de avizare interministerială, persoanele care doresc pot participa la sesiuni de pregătire de patru luni, după care vor deveni rezervişti pentru Armata Română, putând chiar să devină angajaţi ai acesteia. Măsura este luată în condițiile în care actualii rezervişti au îmbătrânit.

 

„Toate ţările europene şi-au schimbat în ultimii ani politica de a-şi pregăti populaţia pentru apărare. Noi avem pentru a treia oară pe circuitul interministerial - că s-au tot schimbat guvernele - două proiecte importante: mai multe modificări la Legea apărării naţionale şi o modificare la Legea pregătirii populaţiei pentru apărare şi vom crea un cadru pentru încă o formă de voluntariat militar, voluntari în termen. Vor fi nişte sesiuni de pregătire de patru luni de zile şi apoi va fi o nouă parte de rezervă pentru Armata Română, pentru că partea de rezervişti a îmbătrânit şi noi ne înzestrăm, ne pregătim”, a declarat Ionuţ Moşteanu, miercuri seară, la Antena 3, preluat de news.ro.

Potrivit ministrului, proiectul de lege are rolul de a-i determina pe tineri să se apropie de Armată, iar cei care vor dori să devină militari vor avea şansa de a rămâne în sistem.

„Există armata permanentă, care e foarte bine pregătită, oameni foarte buni şi mulţi tineri care intră în sistem şi asta mă bucură foarte tare, însă e nevoie să extindem această bază, să ne uităm şi la ce se întâmplă peste 10-15 ani, pentru că degeaba ne înzestrăm şi ne echipăm şi luăm tot felul de echipamente, nu numai noi, toate ţările NATO, dacă nu o să aibă cine să apese pe buton. De aceea, sunt mai multe tipuri de voluntariat pe care, iată, le dezvoltăm şi sper ca din ce în ce mai mulţi, mai ales dintre cei tineri, să se apropie de armată prin genul ăsta de voluntariat şi cei care vor să rămână permanent în Armată sunt mai mult decât bineveniţi”, a adăugat Ionuţ Moşteanu.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Planul de Acţiune propus de România pentru deblocarea exporturilor de ovine şi caprine, aprobat de Comisia Europeană!

Friday, 18 September 2026

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunţă că Comisia Europeană a aprobat Planul de Acţiune pentru deblocarea exporturilor de ovine şi caprin...

Este de negăsit! O botoșăneancă a fost văzută ultima dată în Dorohoi!

Friday, 18 September 2026

Polițiștii din Botoșani efectuează verificări pentru localizarea unei femei, ILIE LIOCADIA, de 58 de ani, din comuna Brăești, care a părăsit domiciliul, astăzi, în jurul orei 12:00, c...

Botoșaniul își pune din nou inima la treabă. „Promenada Inimilor” devine o vânătoare de comori prin oraș!

Friday, 18 September 2026

Rotary Club Botoșani îi invită pe botoșăneni, duminică, 27 septembrie, la o nouă ediție a „Promenadei Inimilor”. Evenimentul vine anul acesta cu o formulă diferită: tradiți...