Dascălii nu vor să fie gardieni. Liderii sindicali spun că profesorii de serviciu nu pot supraveghea elevii în pauze

Liderii de sindicat spun că dascălii nu pot supraveghea toţi elevii şi nu pot fi consideraţi vinovaţi de accidentele suferite de copii. În plus, ei cer Ministerului să organizeze cursuri, ca să înveţe cum să intervină în caz de urgenţă şi să fie plătiţi.
 
Pentru elevi, sunetul clopoţelului înseamnă distracţie, dar pentru profesorii de serviciu, înseamnă zece minute de atenţie sporită şi stres. Chiar dacă acest statut al dascălului nu este o noutate pentru şcolile din România, cei mai mulţi profesori spun că o astfel de răspundere este prea mare. Şi asta pentru că nu pot face faţă eventualelor certuri sau bătăi în care sunt implicaţi elevii. În acelaşi timp, dascălii spun că este greu să ţină sub observaţie sute de copii care se joacă în pauze, arata Digi24.

"Profesorul de serviciu trebuie să supravegheaze pe coridor, în curte, unde spaţiul, perimentrul de joacă este foarte mare. Este delicat, pentru că profesorii nu sunt pregătiţi să alerge prin curte. Probabil cei de sport, dar nu sunt învăţaţi, nu sunt abilitaţi, nu au competenţe de a interveni într-o, hai să-i spunem aşa, ceartă sau bătaie", a spus un profesor de fizică.

"Mai periculos mi se pare la clasele mici, unde ei se hârjonesc mai mult şi fug şi alunecă", a afirmat un alt profesor.

Unii directori de şcoli au luat măsuri suplimentare şi au mărit numărul profesorilor de serviciu.

Liderii sindicali din învăţământ cer Ministerului Educaţiei ca profesorii de serviciu să fie învăţaţi cum să intervină dacă elevii se bat sau se ceartă şi să fie plătiţi pentru asta.

"Dascălul este pus să instruiască şi să educe copilul, nu să fie un jandarm. La ora acesta, într-adevăr, vedem că în societatea noastră se întâmplă tot mai multe acte de violenţă şi chiar în incinta unităţilor de învăţământ", spun sindicaliştii.

Liderii sindicali speră că propunerile lor de modificare a regulamentului şcolar vor fi acceptate de reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar Ortodox, 27 septembrie 2026: Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Ţării Româneşti; Sf. Mc. Calistrat şi Epiharia

astăzi, 08:00

Sfântul Antim s-a născut în Iviria (Georgia) pe la anul 1650, din părinţi dreptcredincioşi, Ioan şi Maria, primind la Botez numele Andrei. Crescut în duhul tradiţiei ortodoxe, ...

Polițiștii și jandarmii botoșăneni, însoțiți de echipaje canine, pe urmele elevilor! (Foto)

Saturday, 26 September 2026

În perioada 23-24 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară Botoșani împreună cu alte subunități din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean BotoÈ...

Botoșăneanul Paul Turcoman a rezolvat cu succes două urgențe medicale!

Saturday, 26 September 2026

Vieți salvate la Spitalul Județean Suceava, unde o pacientă din Gura Humorului a fost stentată de urgență la ora 4:00, fiind urmată imediat de un caz critic din Câmpulung Moldovenesc. ...