Dănuţ Prisecariu a vândut Tele M Iași la prețul de un euro!

Un euro. Atât l-a costat, cel puţin în acte, pe  un blogger ieşean să pună mâna pe postul de televiziune local Tele M.

Suma a fost confirmată atât de către cel care a cumpărat Tele M, Aurel Dobaşu, care deţine şi o agenţie locală de monitorizare a presei, cât şi de către omul de afaceri Dănuţ Prisecariu, fostul patron al postului de televiziune Tele M.

Surse din rândul angajaţilor postului spun că Aurel Dobaşu a fost prezentat încă de ieri dimineaţă, în mod oficial, ca fiind cel ce deţine postul tv în cadrul unei şedinţe, în faţa tuturor angajaţilor canalului media. Tranzacţia a fost realizată acum câteva zile, iar în prezent se lucrează la toate actele necesare într-un caz de vânzare-cumpărare, informează ziaruldeiasi.ro.
 
"Este adevărat că a fost vândut postul încă de acum câteva zile, şi mai durează câteva zile pentru a se face documentele. Suma pentru care a fost vândut postul Tele M este 1 euro, într-adevăr, pentru că am dorit ca cel ce rămâne în loc să poată continua aceeaşi politică editorială ca până acum", a declarat ieri Dănuţ Prisecariu.

Acesta a mai precizat că nu are cunoştinţă despre eventuale disponibilizări la Tele M în perioada imediat următoare.

Intrebat de situaţia financiară a societăţii ce deţine postul de televiziune, omul de afaceri ieşean ne-a spus că Tele M nu are datorii şi că totul este în regulă, mai scrie sursa citata.

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Comunitatea academică este în doliu: S-a stins Profesorul medicilor veterinari!

astăzi, 15:00

Comunitatea academică este în doliu după moartea profesorului universitar doctor Corneliu Cotea, cadru didactic emblematic, omul care și-a dedicat întreaga carieră învățăm&aci...

LA MULȚI ANI! Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împlinește astăzi 67 de ani!

astăzi, 14:47

Născut departe de Moldova, în Argeș, IPS Teofan a bătut ani la rând drumurile Botoșanilor, împreună cu vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, și a prins drag de pământ...

Ministrul Educației cere Parlamentului protecție penală specială pentru profesori!

astăzi, 14:08

Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, cere Parlamentului să modifice legislația privind siguranța în școli, după ce o profesoară și un elev au fost răniți într-un atac ...