Dan Diaconescu, pus oficial sub învinuire pentru şantaj şi ameninţare
Stiri Botosani Monday, 21 June 2010 ActualitateDaniel Fenechiu, avocatul lui Dan Diaconescu, care îl apără şi pe Doru Pârv, a declarat pentru MEDIAFAX că procurorii DNA l-au pus oficial sub învinuire pe Dan Diaconescu, pe care îl acuză de şantaj şi ameninţare directă sau indirectă.
În rezoluţia de începere a urmăririi penale faţă de Dan Diaconescu - datată 18 iunie - se arată că acesta, "în calitate de administrator şi realizator de programe la postul OTV, a exercitat acte de ameninţare, atât în mod direct, cât şi prin intermediul lui Dorel Petru Pârv, cu scopul de a determina persoana vătămată, Ion Moţ, primarul comunei Zărand, judeţul Arad, să dea o sumă totală de 200.000 euro".
Sub presiunea acestor ameninţări, din suma pretinsă iniţial, ediul din Zărand a plătit efectiv 30.000 euro şi 4.200 lei.
"Ameninţarea constă în darea în vileag a unor fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana vătămată, cum ar fi că ar deţine o avere importantă, nejustificată, precum şi că ar efectua tranzacţii ilicite cu terenuri agricole, păgubind astfel cetăţenii comunei Zărand", potrivit documentului citat.
Apărătorul a arătat că singura probă pe care procurorii o au împotriva lui Diaconescu ar fi o înregistrare a emisiunii din 21/22 iunie 2009, când pe postul OTV, Dan Diaconescu anunţa prezentarea "unor imagini incendiare" referitoare la adresa primarului din Zărand, Ion Moţ.
Avocatul a spus că anchetatorii nu au alte probe directe la adresa lui Diaconescu, el explicând că denunţul făcut de primar s-a îndreptat doar împotriva lui Doru Pârv, iar acesta din urmă nu a dat declaraţii potrivnice lui Dan Diaconescu în faţa procurorilor.
Potrivit lui Daniel Fenechiu, Dan Diconescu doreşte să rămână la DNA până la sosirea de la Arad a lui Doru Pârv, care în prezent este în drum spre Bucureşti, unde va fi adus cu o dubă a poliţiei.
Referitor la Doru Pârv, procurorii DNA vor schimba încadrarea juridică pentru faptele acestuia, "cel mai probabil de la trafic de influenţă la ceva similar cu şantajul sau chiar şantaj", a adăugat apărătorul.
Doru Pârv, cercetat de procurorii DNA pentru trafic de influenţă în urma denunţului primarului comunei arădene Zărand, Ion Moţ, a fost ridicat de anchetatori şi va fi adus de la Arad la Bucureşti, în baza unui mandat de aducere, el urmând să fie confruntat cu Dan Diaconescu, scrie Mediafax.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Aproximativ 3 kilograme de canabis aduse din Spania la Botoșani cu un curier, bărbatul arestat 30 de zile!
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism &ndas...
Vaccinare antirabică a vulpilor în județul Botosani. Momeli distribuite cu o densitate de 25 pe kilometru pătrat!
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Botoșani comunică că se derulează o nouă campanie de vaccinare antirabică a vulpilor. Începând cu 01 octombrie 2026,...
Reformă radicală în Republica Moldova! Ce se întâmplă cu cele 32 de raioane?
Cele 32 de raioane din Republica Moldova vor fi înlocuite cu 3 regiuni mari: Nord, Centru, și Sud. Totodată, va fi creat municipiul Taraclia, dar vor fi păstrate și Uniunea Teritorială Auto...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.15 secunde