Un cutremur cu magnitudinea de 4,9 s-a înregistrat luni după-amiază, la ora 16:02, în România, în zona Oltenia-Gorj.
„În ziua de 20.03.2023, 16:02:16 (ora României), s-a produs în OLTENIA, GORJ un cutremur mediu cu magnitudinea ML 4.9, la adâncimea de 15 km. Cutremurul s-a produs la 16km NV de Targu Jiu, 66km NE de Drobeta-Turnu Severin, 70km S de Hunedoara, 84km S de Deva, 97km E de Resita, 99km V de Ramnicu Valcea”, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
În România, cel mai puternic cutremur din acest an, cu magnitudinea 5,7, a avut loc în data de 14 februarie, în judeţul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri. Acest cutremur a avut peste 690 de replici.