Cursuri de instruire pentru cadrele didactice, în tehnici de lucru la clasă, cu copilul cu autism

Fundația Romanian Angel Appeal organizează, în luna octombrie 2015, un curs de formare, pentru cadre didactice, în lucrul la clasă cu copilul cu autism. Cursul se adresează atât cadrelor didactice din învâțământul de masă, cât și celor din învățământul special, școlar și preșcolar, cu precădere învățătorilor și profesorilor de sprijin.

Instruirea are loc în cadrul proiectului "Comunitate pregătită, copil integrat - suport pentru integrarea scolară și socială a copiilor cu tulburări din spectrul autismului" și vizează dobândirea, de către cadrele didactice, a unor abilități noi și însușirea de tehnici de abordare a copilului cu tulburare de spectru autist (TSA), menite să îmbunătățească performanța acestora în privința integrării școlare a copilului cu TSA.

Formarea este susținută de 3 lectori din Islanda, cu experiență îndelungată în pregătirea și supervizarea cadrelor didactice care lucrează cu copii cu TSA.

Cursul are loc în București, în 3 serii a câte 3 zile, după cum urmează:

Seria I: 6 – 8 octombrie
Seria a II-a: 10 – 12 octombrie
Seria a III-a: 14 – 16 octombrie


Numărul de locuri este limitat (100 de cadre didactice din București și din județele partenere în proiect : Brăila, Tulcea, Vrancea, Vaslui, Bacău, Neamț, Suceava, Botoșani, Prahova), iar participarea este gratuită, organizatorii asigurând, prin proiect, transportul, cazarea și masa cursanților, precum și toate materialele de curs.

Înscrierile se fac online, prin completarea formularului disponibil la http://integrare-scolara-autism.ro/formular-de-inscriere-a-cadrelor-didactice/.

Data limită pentru completarea și trimiterea formularului este 16 septembrie 2015.

Proiectul "Comunitate pregătită, copil integrat – suport pentru integrarea  școlară și socială a copiilor cu tulburări din spectrul autismului" este derulat de Fundația Romanian Angel Appeal în parteneriat cu State Diagnostic and Counselling Center (SDCC) din Islanda și cu Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din București și din 9 județe ale țării ce înregistrează un număr mare de cazuri de TSA.

Proiectul are o durată de 12 luni și este finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.
Pentru mai multe detalii despre cursuri și înscriere, contactați :
Roxana Tudose
Tel : 0731.137.529, e-mail: roxana.tudose@raa.ro

Citeste despre proiectul "Comunitate pregătită, copil integrat – suport pentru integrarea  școlară și socială a copiilor cu tulburări din spectrul autismului"

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Nicolae Iorga – 154 de ani de la naștere” – Simpozion organizat de Muzeul Judeţean Botoşani!

astăzi, 19:45

Muzeul Judeţean Botoşani organizează vineri, 6 iunie 2025, ora 12.00, la Centrul de Documentare și Informare al Colegiului Național „A.T. Laurian”, simpozionul „Nicolae Iorga &n...

Acest weekend vine cu punerea în scenă a două spectacole la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani! (Foto)

astăzi, 18:40

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani vă invită în acest sfârșit de săptămână, la spectacolele „La Academie” de Alexandra Felseghi și „Angajare de c...

Un alt accident rutier la Botoșani. Conducătorul auto a fost transportat la spital! (Foto)

astăzi, 18:38

Un accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe DN 28 B, în localitatea Copălău. În eveniment, care a fost anunțat prin sistemul eCall, a fost implicat un singur autotu...