Cum şi-au prelungit parlamentarii şederea la hotelurile de 5 stele

Învăţul n-are şi dezvăţ când ne raportăm la parlamentari. Noaptea trecuta ar fi trebuit să fie ultima pe care aleşii o petrec la hotelurile cu multe stele din Capitală. Greşit! Majoritatea îşi păstrează cazarea! După mai bine de 20 de ani, am aflat că se poate trăi tot la 5 stele, la jumătate din preţ. Care e reţeta? Parlamentarii spun că nu au făcut altceva decât să renunţe, cu acordul hotelierilor, la schimbatul zilnic al aşternuturilor şi la parcarea cu plată.
 
104 deputaţi sunt cazaţi încă precum turiştii. Deşi e la primul mandat, Mircea Irimie a prins repede gustul vieţii de parlamentar aşa că vrea să rămână în continuare la hotel.

Confortul lunar al parlamentarului de hotel costă statul până la opt mii de lei, de 5 ori salariul mediu brut pe economie, pe care nu-l au nici jumătate dintre românii care muncesc. Criza i-a obligat însă pe aleşi să facă şi ei un pas înapoi. Nu au renunţat la hotel, ci doar la câteva servicii. Evident, au găsit şi explicaţii.

"Mi se pare normal ca grupuri cât mai mari de parlamentari să fie cazaţi împreună. La mic dejun, la cină, fiecare cu ideile, cu informaţiile, cu iniţiativă s-a creionat, s-a conturat un proiect de lege sau o iniţiativă", susţine deputatul Mircea Irimie.

"M-am sfătuit şi cu familia, vine destul de des la mine şi atunci sunt mai multe condiţii asigurate aici, confortul, siguranţa, este zona liniştită şi atunci e mai convenabil la hotel. Nu mai sunt aceleaşi servicii. În loc de curăţenie în fiecare zi, se face curăţenie o dată pe săptămână. Se renunţă la parcare, dar fiecare alege în funcţie de situaţie", a dezvăluit Ioan Ghişe.

Singurii mai curajoşi sunt parlamentarii mai tineri. Câţiva au decis să-şi ia viaţa în mâini şi să înfrunte pericolul traiului alături de oamenii de rând, în cartierele bucureştene. Şi nu sunt nemulţumiţi.

"Chiar se vede bine Parlamentul. E adevărat că intrarea de la Senat, nu cea de la Cameră, dar se poate intra şi pe aici. Eu pot trăi fără menajeră, nu am o problemă. Cei 4000 de lei sunt suficienţi? Sunt arhisuficienţi, sigur că da", a declarat deputatul PSD Cătălin Tiuch.

Până la finele săptămânii, toţi cei peste 500 de senatori şi deputaţi trebuie să-şi exprime punctul de vedere cu privire la noile locuinţe în care vor sta gratuit în timpul mandatului, scrie realitatea.net

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un inginer silvic a murit lovit de o creangă în timp ce curăța un copac într-o unitate militară din Botoșani!

astăzi, 19:30

Un inginer silvic în vârstă de 46 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost lovit în cap de o creangă căzută dintr-un copac pe care îl curăța împreună cu al...

Un șofer „a zburat” cu mașina în curtea unui service din Trușești, avea o alcoolemie de 1,08!

astăzi, 18:28

La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din comuna Durnești, cercetat pentru ...

Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!

astăzi, 17:13

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...