Cum scapam de plic la medic? "Platesc ce stii sa faci concret"
Stiri Botosani Friday, 4 September 2015 ActualitateIntr-un interviu acordat Ziare.com, Horia Cristian a explicat ca medicii din serviciile de urgenta ar trebui platiti exclusiv de la bugetul de stat cu o suma pornind de la dublul salariului mediu pe economie, iar restul doctorilor ar trebui sa primeasca un procent din veniturile pe care le aduc spitalului prin activitatea lor.
Deputatul Horia Cristian a explicat cum vede si rezolvarea problemei platilor informale catre medici, ce se intampla in mod real cu banii colectati prin asigurarile de sanatate, dar si felul in care cetatenii asigurati platesc si pentru cei neasigurati.
-Majorarea salariala de 25% a veniturilor in sistemul sanitar, decisa de Guvern, este un bun inceput pentru rezolvarea problemei salarizarii medicilor?
-Nu. Si mai trebuie stiut ca nu exista economii ca urmare a cardului. Da, cheltuielile au scazut in ultimele doua luni, dar este vorba despre scaderea naturala a consumului de servicii medicale in timpul verii, dar si despre incertitudinea oamenilor: oare daca n-am card, imi da sau nu serviciul? Si atunci oamenii amana. Este o falsa economie.
S-a redus doar o anumita frauda, cu bilete de trimitere, dar acolo sunt foarte putini bani si nu vor acoperi cele 200 de milioane de lei. In plus, bugetul spitalelor era deja pe minus cu 500 de milioane de lei dupa cresterea salariala de 100 de lei si a salariului minim pe economie.
Dar noi pornim de la o premisa gresita in privinta salarizarii medicilor si ar trebui sa revenim la principiul de baza, adica la faptul ca profesia medicala este una liberala. Deci ar trebui sa scoatem medicii si asistentele din spitalele publice de sub incidenta legii salarizarii unice a bugetarilor.
-Adica sa ii scoatem cu totul din categoria bugetarilor?
-Peste tot in Europa medicii sunt bugetari, iar fondul de asigurari de sanatate este un capitol al bugetului de stat. Nu sunt bani privati acolo. Medicul ramane bugetar, dar nu pe legea salarizarii unice, ci un bugetar distinct.
Dar medicii din intreaga Europa sunt platiti dupa anumite reguli, intre anumite limite. Deci problema la noi este ca medicii si asistentele din spitale sunt inclusi in legea salarizarii unice. Din peste 40 de mii de medici doar 13 mii lucreaza in sistemul public. Restul sunt privati.
-Si daca ii scoatem din legea salarizarii bugetarilor cum ii platim?
-Exista doua mari categorii in activitatea medicala: urgentele si cazurile programate. In toata Europa urgentele sunt acoperite de stat. La noi nu e asa. Ministerul Sanatatii acopera doar ambulanta si o parte din UPU, in spitalele mari.
In spitalele mici, camerele de primiri urgente sunt platite din banii asiguratilor. Deci cetateanul neasigurat e acoperit din banii cetatenilor asigurati.
Rolul Guvernului e sa asigure pentru toti cetatenii o asistenta medicala de urgenta egala, indiferent unde se afla. Si atunci care e schimbarea minima necesara: eu, Guvern, prin Ministerul Sanatatii, iti garantez o anumita calitate a serviciului de urgenta.
-Cum?
-Platesc medicii care fac urgenta cu un salariu corect. Acesta in UE inseamna de 3 ori salariul mediu brut pe economie. Deci medicii romani care fac urgenta ar trebui platiti intre minimum de doua ori acest salariu mediu si un maximum. Si dupa calculele mele ar fi nevoie de aproximativ 700 de milioane de lei pe an.
-De unde bani?
-Banii Ministerului Sanatatii, nu ai Casei, pentru ca urgentele sunt obligatia statului.
-Si cum ierarhizam concret salariile intre minimum si maximum?
-Prin competenta, introducand plata pe rezultat. Te platesc de trei ori salariul mediu brut daca faci 7 garzi pe luna si rezolvi toate cazurile care iti vin urgenta in functie de tipul de spital in care functionezi.
Esti intr-un spital de categoria a doua, operezi aceste cazuri cu aceste rezultate cuantificate si trimiti mai departe numai cazurile acestea. Si in dosarul electronic de sanatate vad ce cazuri scapa de la tine, iar luna viitoare iti aplic un claw-back, adica te penalizez.
Va dau un exemplu, in orice spital din Romania, fie el si de categoria a patra, trebuie sa am de garda un chirurg. Si ii spun asa: daca poti sa te ocupi si de accidentele rutiere, iti dau de trei ori salariul mediu pe economie, daca nu poti, doar de doua ori salariul mediu.
Cum imi demonstrezi ca poti? Faci un curs international de asistenta avansata a politraumatismelor si imi prezinti patalamaua. Daca am un chirurg care opereaza si hernie, si apendic, si ulcer perforat, si plagi abdominale, il patesc mai bine, daca am unul care face doar una, imi pare rau, te platesc mai putin, chiar daca esti medic primar, pentru ca iti platesc competenta reala, ce stii sa faci concret.
-Ce facem cu esecurile care nu sunt imputabile medicului pentru ca nu era nimic de facut? Deci cand lipsa de rezultat nu ii e imputabila.
-Nu discut in termeni de esec, asta e de competenta controlului profesional, comisia de etica a spitalului, a Colegiului Medicilor, a expertilor care se ocupa de malpraxis etc.
E vorba aici despre interventia in sine. Daca tu esti medic de garda la Spitalul Ploiesti si trimiti pacientul cu apendicita acuta la Bucuresti, ai o problema.
Rezolvarea cazului inseamna ca il internezi, ii pui diagnosticul, ii dai tratamentul si il urmaresti dupa iesirea din spital. Vorbesc despre urgente, boli acute sau complicatii acute ale bolilor cronice.
Va dau un exemplu: un medic de la cel mai mare centru de politrauma din Austria lucreaza asa - prima zi de garda, cand opereaza ce e urgent, a doua zi liber, a treia zi opereaza ce nu operase in garda, iar a patra zi ambulatoriu in care urmareste cazurile externate. Si medicul acesta primeste de 3 ori salariul mediu brut pe economie din Austria.
-Am vorbit de urgente. Ce facem cu cazurile programabile?
-Medicul sa primeasca un cuantum intre un sfert si o treime din toate veniturile pe care le aduce spitalului. Cate cazuri ai avut luna asta? 100, cu un anumit indice de complexitate. Cat ai adus spitalului? Atat. Tu iei intre 25 si 33% din bani. Si acesti bani vin din Fondul de Sanatate.
-Si pe acesti medici, din zona programabila, ii tinem bugetari, desi sunt platiti din Fondul de Sanatate, deci din banii asiguratilor?
-Da, pentru ca el este parte a bugetului de stat. Dar bugetarul poate fi platit si pe competente.
-Pai nu e exact asta o problema, ca Fondul de Sanatate a fost inglobat in bugetul statului, adica nationalizat dupa primul an de functionare a CNAS? Adica ceea ce se colecteaza pentru Sanatate se varsa in bugetul mare, de unde ministerul da lunar cat crede el si, daca s-a colectat mai mult decat da ministerul, diferenta acopera gauri negre de prin alte parti.
-Da. Ministerul Finantelor se joaca cu banii Sanatatii. In final, nu-i fura. Am convigerea ca banii colectati in final ajung la
Sanatate, dar intre timp ministerul se joaca cu ei. Colectarea la fond e constanta luna de luna, numarul de servicii scade abrupt in iulie-august si in decembrie, e clar ca atunci n-ai nevoie de toti banii si faci altceva cu ei.
-De ce sa nu aiba CNAS controlul banilor colectati pentru Sanatate ca in primul an de functionare?
-Strict din punctul de vedere al sistemului de sanatate, aveti dreptate. Din punctul de vedere al Guvernului, va spun ca exista o problema de lichiditati. Ca dovada, imprumuturile lunare de la banci ale Guvernului pentru cheltuieli curente.
Nu exista alb si negru, exista multe nuante de gri. Principial aveti dreptate, dar nu se poate sa le facem pe toate deodata.
Ce as face eu? CNAS sa-si deschida un cont intr-o banca comerciala, toti banii se varsa acolo. Daca MF vrea bani, sa ii ia imprumut cu dobanda de acolo.
-Deci de ce trebuie sa ramana banii colectati pentru Sanatate in buget?
-Pentru ca este in planul european de conturi. Dar intrebarea este daca dam cu capul in bariera asta sau gasim solutii pentru ea. Pana la urma, problema nu e neaparat ca banii fac parte din bugetul de stat, ci cum ii cheltuim.
Medicul va fi interesat sa faca servicii de calitate daca stie ca pentru fiecare caz primeste un cuantum din venituri, orice fel de venituri: de la CNAS, de la asigurari private, de la pacient. Asa platesc si spitalele private.
-De la pacient, adica plicul?
-Nu. Inseamna donatia pacientului, cu acte in regula, catre o sectie sau catre spital. Nu trebuie sa ii luam dreptul pacientului de a face o donatie, dar donatia trebuie sa fie catre o institutie, nu catre o persoana.
-Imi spuneti ca in fond este vorba de modele europene, aplicate la noi in mediul privat. Deci nu trebuie inventata apa calda. Si atunci de ce nimeni in 25 de ani nu a luat in piept reconstruirea sistemului sanitar dupa modele consacrate? Nu cumva din cauza rezistentei din sistem, din cauza feudelor din spitale?
-Nu. Problema este ca trebuie sa schimbam paradigma din plata pe serviciu in plata pe rezultat, iar rezultatul este sa faci omul bine.
-Adica actualul sef de sectie care este jupanul feudei, care angajeaza pe cine vrea, marginalizeaza pe cine vrea, promoveaza pe cine vrea, va accepta plata pe competenta si rezultat care sa ii anuleze practic puterea?
-Se exagereaza putin aici. Da, exista sefi de sectii care se comporta asa. Dar ei sunt exceptii. Daca pacientul vrea la dr. X, el se duce la dr X. Depinde de dr X cate cazuri aduce. Dar mai e o problema. Care e statutul medicului in spital? Este angajat pe salariu sau e angajat pe rezultat?
Daca e pe salariu, atunci e datoria spitalului sa ii dea cazuri. Daca vrem sa fim profesie liberala, trebuie sa fim platiti pe rezultat si depinde numai de noi cati pacienti apeleaza la noi.
-Dar pana sa ajunga pacientul la dr. X el trebuie sa ajunga sa fie angajat de seful de sectie.
-Seful de sectie trebuie sa inteleaga ca nu poti sa angajezi doar pe ochi frumosi, ci si pe competenta. Dinozaurii s-au trezit deja ca ei sunt pensionati si in urma lor nu ramane nimic in sectie. Pana la urma, sistemul se autoregleaza, dar dureaza ani de zile.
Exista schimbarea minima necesara, adica acea schimbare minima care produce efecte in lant. Si ea e schimbarea modului in care platim medicii. Si cred ca ea va provoca rezistenta minima. Orice schimbare e o vanzare si Confucius spunea asa: daca imi povestesti voi uita, daca imi arati imi voi aminti, daca ma implici am sa inteleg.
Vanzarea inseamna sa implici in schimbare pe toata lumea, medici, asistente, pacienti. In orice criza este o oportunitate. Si in criza de astazi este o oportunitate de schimbare.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Botoșăneancă ajunsă la spital în urma unui incendiu, a încercat să își salveze bunurile! (Foto)
Un incendiu s-a produs, luni, 25 noiembrie, într-o gospodărie din localitatea Prăjeni. Un adăpost de animale a luat foc, iar flăcările s-au extins și la acoperișul unei clădiri din aprop...
În Botoșani – Doi copii, au fost la un pas de a provoaca o tragedie. A fost necesară intervenția pompierilor!
Doi copii în vârstă de aproximativ 10 -11 ani, în timp ce se deplasau cu trotineta electrică au aruncat o petardă aprinsă în containerul destinat deșeurilor din hârt...
Informare RAR – Stațiile ITP autorizate pot primi clienți începând de acum!
Registrul Auto Român a luat o decizie intermediară până la deblocarea situației din stațiile ITP și până la repornirea aplicației informatice SIRAR prin care se gestionează e...
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici