Cum poți beneficia de 10 zile libere, în afara celor la care ai dreptul în timpul concediului!

An de an, angajații de la noi din țară se bucură, prin lege, de concediu de odihnă, la care se adaugă și zilele nelucrătoare declarate de stat de diferite sărbători. Ceea ce puțini știu este că salariații români mai pot primi încă 10 zile libere.

Codul Muncii menționează un drept despre care foarte puțini angajați de la noi din țară sunt conștienți. Salariații din România pot primi încă 10 zile libere pe an, în afară de concediul de odihnă și sărbătorile legale.

Potrivit prevederilor din Codul Muncii, angajații pot lipsi de la locul de muncă în situațiile în care se confruntă cu situații familiale dificile. Printre aceastea se numără îmbolnăvirea sau accidentarea unei rude, scrie Bugetul.ro.

 

Pentru astfel de cazuri, se pot acorda până la 10 zile libere într-un an. Există însă câteva condiții pentru acordarea lor. Salariatul trebuie să își anunțe angajatorul în prealabil. În plus, toate aceste zile trebuie recuperate apoi.

„Scutirea” se acordă doar pentru urgențe, când prezența imediată a angajatului este esențială, în caz de boală sau accident suferit de o rudă.

Cum se pot lua cele 10 libere

Este important de precizat că aceste 10 zile sunt diferite de cele care se acordă pentru evenimente familiale speciale, precum nunți sau înmormântări, sau cu concediile fără plată, care sunt reglementate separat de regulamentele interne sau contractele colective de muncă.

Ele pot fi luate consecutiv sau fracționat, în funcție de situațiile apărute. Ele sunt plătite, dar nu se pierd, angajatul este obligat să le recupereze ulterior, după un plan pus la punct de comun acord cu angajatorul.

În aceste intervale, salariatul nu poate fi dat afară de la locul de muncă. Dacă, totuși, salariatul suspectează că a fost concediat pentru că a folosit acest drept prevăzut în Codul Muncii, poate cere angajatorului să furnizeze în scris motivele deciziei de concediere, în plus față de decizia oficială.

Un alt detaliu important este acela că angajații nu sunt obligați să prezinte niciun document justificativ pentru demonstrarea urgenței ce a dus la solicitarea zilelor libere, însă angajatorii pot stabili astfel de cerințe prin regulamentul intern, scrie sursa citată.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Este pentru prima oară în istoria emisiunii!” - Raluca Bălan, tânăra din Botoșani care a primit „Vocea lui Pavel”! - VIDEO

Friday, 9 October 2026

Raluca Bălan are 22 de ani, vine din Botoșani și este actriță. Ea este concurenta căreia Pavel Bartoș i-a oferit unul dintre cele mai importante avantaje ale emisiunii. A vrut să cucerească s...

Se afla pe o stradă din sat și dintr-o dată și-a luat vecinul la pumni!

Friday, 9 October 2026

La data de 08 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Frumușica...

Proiectul contestat în instanță de Prefect și revocat în ședința de CL, din nou pe masa consilierilor locali!

Friday, 9 October 2026

Proiectul anterior, votat în plenul Consiliului Local, a fost revocat tot într-o ședință de CL, după ce Instituția Prefectului l-a contestat în instanță. Prefectul de Botoșan...