Cum a fost salvată insula Robinson Crusoe de o fetiţă de 12 ani

Duminică, la 6 dimineaţa, nu era nici ţipenie pe străzile unicului sat de pe mica insulă din Pacific. Bărcile de pescuit se ciocneau furios unele de altele, primul semn că valul uriaş stârnit de cutremurul din Chile se îndrepta spre insulă.

Martina Maturana, fiica de 12 ani a poliţistului local, era acasă când a simţit trepidaţiile. S-a uitat pe fereastră şi a văzut neliniştea oceanului. Fără să stea pe gânduri, fata a alergat 400 de metri până în piaţa centrală a satului şi a sunat clopotul prevestitor de urgenţă, scrie The Independent.

Martina nu ştia codurile, două bătăi pentru incendiu, trei pentru alunecări de teren, dar tot a reuşit să-i trezească pe cei peste 600 de locuitori cât să scape de valul masiv care avea să lovească insula în scurt timp, distrugând case şi şcoli şi ucigând 8 persoane.

Un cutremur de 8,8 grade pe scara Richter s-a produs duminică dimineaţa în apropiere de metropola chiliană Conception. Cel mai recent bilanţ indică peste 800 de morţi şi pagube materiale care ajung la 20 de miliarde de dolari. Cutremurul cu numeroase replici a antrenat valuri uriaşe în Pacific.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Programul etapei a 20-a din Superliga, când se joacă meciul FC Botoșani – FCSB!

astăzi, 13:20

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat vineri programul etapei a 20-a din Superliga, ultima care se va disputa în anul 2026. Runda este programată în perioada 18-21 decembrie. Orele ...

Când dispar inspectoratele școlare? Ministrul delegat pentru învăţământul preuniversitar: ”Este ceea ce ne dorim!”

astăzi, 12:59

Potrivit legii, inspectoratele şcolare județene ar trebuie să fie desfiinţate şi înlocuite cu direcţii judeţene de învăţământ. Deocamdată însă, reorganizarea a fost...

Senatorul Ovidiu Jitaru: ”O adunătură de habarniști din PSD a pus mâna pe Guvern și acum parcă le pare rău”

astăzi, 11:46

Senatorul liberal Ovidiu Jitaru a transmis un comunicat cu privire la situația politică a României, după intrarea Partidului Național Liberal în opoziție. Redăm integral comunicat...