Cuciureanu, exclus din afacerea cu spaţii comerciale

Afaceristul Constantin Cuciureanu a pierdut calitatea de acţionar de la Alimentexp (n.r. - fostă Comaliment), în urma unei decizii a Tribunalului Botoşani.

Sentinţa definitivă a venit după un război de aproape opt ani, în care Asociaţia Programul Acţiunilor Salariaţilor (PAS) solicita dizolvarea ca urmare a atingerii scopului pentru care a fost creată, şi anume privatizarea unităţii prin cumpărarea acţiunilor de către salariaţi.

Aparent, era vorba de o formalitate, însă ea vine să facă ordine în structura acţionariatului, vechea conducere reprezentată de Victoria Surdu şi Mioara Angela (Leontieş) Romaniuc, contestând încheierea instanţei pe motiv că cei care au solicitat acest lucru nu erau cei abilitaţi.

Lupta s-a dus pe mai multe fronturi, vechea conducere înstrăinând o parte din acţiuni către Constantin Cuciureanu, deşi fusese exclusă din PAS.

Acum, Tribunalul a respins recursul fostei conduceri şi a dat câştig de cauză salariaţilor, în motivare menţionându-se că Surdu şi Romaniuc au fost excluse din PAS şi nu mai puteau cesiona 121.460 de acţiuni către Cuciureanu.

Sursa: Monitorul de Botosani

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

astăzi, 20:03

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

astăzi, 19:22

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

astăzi, 18:45

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...