Cu uşile închise: Probleme edilitare discutate de pensionari la Prefectură!

La solicitarea reprezentanţilor pensionarilor din Botoşani, Instituţia Prefectului a organizat astăzi o întâlnire cu primarul Ovidiu Portariuc (nota red.: întâlnire la care presa nu a avut acces). Edilul-şef al municipiului reşedinţă de judeţ a fost pus la curent cu doleanţele, preluând problemele şi oferind răspunsuri cu ajutorul şefilor principalelor servicii ale Primăriei Botoşani care l­-au însoţit la întâlnire.

Igienizări şi dotări la cluburile pensionarilor, pază suplimentară în parcuri şi în spaţiile special amenajate pentru această categorie de vârstă, prelungirea traseelor de maxi - taxi către Rediu şi Cucorăni, copertine în staţiile de tramvai şi organizarea unor acţiuni de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice sunt câteva dintre solicitările făcute.

Liderii pensionarilor au adus în atenţie lucrările de primăvară, arătând că aşteaptă mai multe flori în municipiu, că se impune toaletarea copacilor, o mai atentă curăţenie în cimitire, dar şi luarea unor măsuri pentru eradicarea traficului de ţigări din

"Considerăm că este nevoie de iluminat arhitectural la Muzeul Judeţean şi la Biserica Uspenia şi vă rugăm să luaţi în calcul varianta oferirii de bilete la preţ redus pentru pensionari la spectacolele de teatru şi concertele Filarmonicii. Sunt spectacole la care sala este aproape goală, iar pensionarii poate că nu au bani să meargă, deşi cu siguranţă ar dori", a explicat Gheorghe Avram, liderul Asociaţiei Medicilor Pensionari, reiterând solicitarea mai veche de transmitere către Bucureşti a anulării contribuţiei de sănătate şi a impozitării pensiilor.


Primarul Ovidiu Portariuc a prezentat o serie de proiecte, parte dintre ele incluse în Strategia de dezvoltare a municipiului, ai căror beneficiari direcţi vor fi pensionarii. Căminul de bătrâni, dotări cu aparate de fitness, modernizarea transportului în comun şi asigurarea pazei suplimentare în parcuri sunt câteva obiective vizate de aceste proiecte.

"Am preluat problema curăţeniei din cimitire, domnul director Drelciuc este aici de faţă, iar, în ceea ce priveşte faţa de primăvară a municipiului, vă asigur că veţi fi mulţumiţi. Se vor planta flori, cu costuri mai mici decât până acum şi veţi putea vedea gazonul întreţinut, o soluţie ce nu s­a mai folosit anterior. În următoarea perioadă astfel de lucrări se vor face cu prioritate", a explicat, printre altele, edilul-şef, Ovidiu Portariuc.

Comunicat de presă Cancelaria Prefectului

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Enriko Papa, după ce FC Botoșani a pierdut la Craiova: „Alții au luat cinci aici!”

Sunday, 1 November 2026

La declarații, Enriko Papa a avut puterea să glumească pe seama rezultatului. Papa s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale din a doua repriză. Mai mult, Enriko Papa spune că rezultatul de...

Care este cel mai curat spital din județul Botoșani? Pacienții au apeciat și atitudinea personalului, dar și cât de sănătoși pleacă acasă

Sunday, 1 November 2026

Saloane îngrijite, lenjerii proaspete, podele fără pete, siguranță, respect pentru demnitatea umană și condiții care nu doar îi permit pacientului să se concentreze asupra vindecă...

Rogobete, mesaj către medicii și asistentele cu bijuterii sau unghii false: "Vor renunța la locul de muncă!"

Sunday, 1 November 2026

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le transmite medicilor și asistentelor care vin la spital şi intră în sala de operație cu verighete, bijuterii ori cu unghii false să renunțe l...