Criminal din Săveni, condamnat la 20 de ani pentru un dublu omor comis în Italia!

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Săveni, Daniel M., arestat în Italia pentru dublu asasinat, a fost condamnat de magistraţii din Peninsulă la 20 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav.

Săvineanul ar putea fi adus în ţară pentru executarea pedepsei.

Crimele pentru care a fost condamnat botoşăneanul au avut loc în urmă cu mai bine de doi ani, în noaptea de 29 spre 30 iulie, la periferia oraşului Roma.

Înarmat cu o toporişcă, Daniel M. a măcelărit doi bărbaţi, unul dintre aceştia fiind fostul său patron, iar celălalt un amic al acestuia.

După ce a văzut că cei doi bărbaţi au rămas fără suflare, botoşăneanul a stropit trupurile neînsufleţite cu o substanţă inflamabilă şi le-a incendiat, cadavrele fiind distruse parţial.

După comiterea faptei, susţin procurorii italieni, Daniel M. ar fi revenit în ţară, fiind capturat trei luni mai târziu în Săveni. Extrădat în baza mandatului european de arestare bărbatul a fost ulterior trimis în judecată.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Enriko Papa, după ce FC Botoșani a pierdut la Craiova: „Alții au luat cinci aici!”

astăzi, 21:23

La declarații, Enriko Papa a avut puterea să glumească pe seama rezultatului. Papa s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale din a doua repriză. Mai mult, Enriko Papa spune că rezultatul de...

Care este cel mai curat spital din județul Botoșani? Pacienții au apeciat și atitudinea personalului, dar și cât de sănătoși pleacă acasă

astăzi, 20:51

Saloane îngrijite, lenjerii proaspete, podele fără pete, siguranță, respect pentru demnitatea umană și condiții care nu doar îi permit pacientului să se concentreze asupra vindecă...

Rogobete, mesaj către medicii și asistentele cu bijuterii sau unghii false: "Vor renunța la locul de muncă!"

astăzi, 20:02

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le transmite medicilor și asistentelor care vin la spital şi intră în sala de operație cu verighete, bijuterii ori cu unghii false să renunțe l...