Potrivit traditiei, in vremea imparatului Licinius (inceputul secolului al IV- lea e.n.), 40 de soldati crestinati din Sevastia (Armenia) au refuzat sa mai aduca jertfe idolilor.

In timpul persecutiei impotriva crestinilor, soldatii au fost aruncati in temnita. Aici s-au rugat la Dumnezeu pentru intarirea credintei si i-au impresionat pe romani prin tinuta lor demna.

Guvernatorul imperial Agricola si inspectorul roman Lizios au incercat sa-i convinga pe soldati sa se lepede de credinta crestina.

Acestia au refuzat, iar autoritatile romane au ordonat sa fie dezbracati si aruncati intr-un lac inghetat de la poalele muntelui Ararat, pentru a-i determina sa renunte la crestinism. Un singur soldat a cedat, dar, dupa ce a fost bagat in apa calda, a murit. Peste noapte, ceilalti 39 de soldati ramasi in apa inghetata, s-au imbratisat si au inceput sa cinte imnuri de slava catre Dumnezeu.

Privind spre lac, Aglaios, seful inchisorii, a observat ca deasupra crestetelor soldatilor pluteau aure. Emotionat, el a intrat in lac, alaturi de soldati si si-a marturisit credinta in Hristos.

Sporind severitatea pedepselor, inspectorul Lizios a ordonat ca cei 40, inca in viata, sa fie scosi din apa inghetata si sa li se zdrobeasca fluierele picioarelor cu un ciocan.

Supravietuitorii acestei torturi au fost arsi de vii. Istoria crestinismului consemneaza data de 9 martie ca ziua mortii celor 40 de mucenici.