Crescătorul din Cordăreni, căruia i-au murit animalele în incendiu, a primit vaci de rasă de la fermierii prezenți la Popăuți! (foto)

Stelian Paul Ionescu, crescătorul de animale căruia i-au ars vacile și furajul luna trecută, a avut parte de o surpriză emoționantă.

Totul s-a întâmplat în cadrul Târgului Regional de Zootehnie de la Popăuți, unde un grup de crescători de animale, membri ai Asociației Crescătorilor de Taurine Botoșani, l-au anunțat pe fermierul din Grivița, comuna Cordăreni, că cinci familii de crescători de vaci îi vor dona fiecare câte un animal.

Nenorocirea s-a petrecut la începutul lunii aprilie. Ferma familiei Ionescu din Cordăreni a fost cuprinsă de flăcări. În incendiu au ars adăpostul de animale, aproximativ 18 tone de furaje, patru generatoare de curent, un compresor aer, roata de la o cisternă, o mulgătoare, un autoturism, o motopompă, iar 54 de vaci au fost arse de vii.

 

Potrivit pompierilor, incendiul a fost provocat de fumatul în locuri neprotejate corespunzător.

Când incendiul a izbucnit, proprietarul se afla într-o rulotă din apropiere, el fiind cel care a dat alarma.

„Eram în rulotă. Nu am mai reușit să salvez nici animalele. Erau 54 de vaci adulte. Nu aveam asigurare”, a spus proprietarul Paul Ionescu la Târgul Regional de Zootehnie de la Popăuți.

Bazele afacerii au fost puse în urmă cu vreo șapte ani, crescând vaci pentru lapte și pentru carne. Este o afacere de familie, muncind botoșăneanul de 49 de ani, alături de tatăl și fiul său. Cu trudă și ani de muncă, bărbatul a reușit să realizeze o adevărată exploatație în care avea peste 100 de bovine.

Colegii fermieri i-au sărit în ajutor și i-au donat animale de rasă

Duminică, 12 mai, la Târgul Regional de Zootehnie de la Popăuți, familia Ionescu a primit o veste neașteptată. Din solidaritate cu colegul lor fermier, mai mulți crescători au decis să contribuie fiecare cu câte un animal de rasă care să ajute la refacerea efectivului pierdut în incendiu, scrie agrointel.ro.

„Asta este mândria noastră, a fermierilor, ca să-ți prezinți munca de 25 de ani, de 20 de ani. Vrem să fim alături de fermierul care a fost un om muncitor și a ajuns la un efectiv de 70 de animale și a rămas fără niciuna. Noi, din cadrul asociației de fermieri, eu familia Coșoreanu cu ferma pe care o dețin îi dăruiesc o vițică”, a anunțat unul dintre fermierii care au donat văcuțele.

Și un alt fermier din Știubieni i-a donat o vițică de un an și jumătate. De altfel, Valeriu Iftime, președintele Camerei de Comerț a anunțat și el că va cumpăra una dintre văcuțele prezentate la paradă pentru a o dona familiei Ionescu.

Văzând acestea, emoționat, bărbatul nu și-a mai putut stăpâni lacrimile.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

astăzi, 19:58

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

astăzi, 18:49

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

astăzi, 18:11

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...