Credinciosul Campanu: "Mă duc la biserică cel puţin o dată pe lună!"
Stiri Botosani Wednesday, 7 December 2011 ActualitateParlamentarii susţin că au acţionat la cererea comunităţilor locale, a cetăţenilor, dar şi a feţelor bisericeşti, iar unii dintre ei nu se feresc să spună că "relaţia cu divinitatea" i-a ajutat în cariera politică şi tot cu ajutorul lui Dumnezeu vor reuşi să scoată banii de la Boc.
Senatorul Liviu Câmpanu (UNPR) şi-a susţinut propunerile cu citate din Malraux, încercând în acelaşi timp să demonstreze că este cu adevărat un bun creştin.
"Mie îmi place Malraux", spune senatorul UNPR, Liviu Câmpanu, amintindu-şi unul dintre citatele sale preferate: "Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc".
"Sunt credincios. Mă duc la biserică cel puţin o dată pe lună şi măcar o dată la trei luni merg la mănăstire", precizează Câmpanu pentru gândul.info, enumerând investiţiile pe care şi le doreşte: repararea acoperişurilor bisericilor din localitatile botoşănene Darabani şi Ivancăuţi şi împrejmuirea Mănăstirii din Păltiniş. În total, 800.000 de lei pe care îi solicită din fondurile Guvernului: "Eu mă duc la aceste biserici şi văd cum stă să cadă acoperişul. Sunt lucruri pe care le văd cu ochii mei. Ce să facem, să aşteptăm ca reparaţiile să se facă din banii credincioşilor? Omul dacă dă doi lei pentru el e mult".
Chiar şi aşa, amendamentele din acest an sunt mult mai modeste decât la dezbaterea bugetului de anul trecut. Conform sursei citate, în 2010, Liviu Câmpanu a semnat peste 50 de amendamente ce vizau lăcaşele de cult: "Anul trecut nu a trecut niciunul. De data asta sunt mai realist".
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!
O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...
MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”
Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...
Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!
Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.09 secunde