Copil abuzat sexual de un coleg mai mare! Grozăvia a avut loc lângă școală, în pauză, şi a fost filmată!
BOTOSANI

Deseori ne întrebăm în ce lume trăim, atunci când aflăm de cazuri de abuzuri între adulţi şi copii, copii şi copii. Încă un caz vine acum să ne determine să mai adresăm o dată aceeaşi întrebare.

S-a întâmplat într-un sat aferent oraşului Darabani, într-o şcoală în care se practică învăţământul simultan, acolo unde un puşti de 14 ani a abuzat sexual un copil de 11 ani. Martor a fost un alt copil, care a filmat întreaga scenă.

Informaţiile de până acum arată că marţi, în pauza de la prânz, sub pretextul că îi va oferi un telefon contra unui sex oral, băiatul de 14 ani l-a atras pe cel mic în afara şcolii, într-o lizieră de salcâmi. Cum cel mic nu ştia ce înseamnă sexul oral, l-a urmat pe cel mai mare şi a devenit victimă a abuzului sexual. Întreaga scenă a fost filmată de un coleg al băiatului mai mare şi imediat a început să circule pe reţelele de socializare.

Aşa a aflat şi asistentul maternal în grija căruia se afla copilul de 11 ani, care imediat a ajuns la şcoală şi de unde a fost sesizată şi poliţia. Cercetările efectuate de poliţişti au confirmat faptele, astfel că a fost deschis un dosar penal. În egală măsură, a fost sesizată Protecţia Copilului, pentru ca puştii implicaţi să fie consiliaţi psihologic.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

astăzi, 12:49

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...

Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii

astăzi, 11:37

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...

Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național

astăzi, 10:15

Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...