Copiii de la o grădiniță din Botoșani, mutați într-un nou spațiu din toamnă
Stiri Botosani Saturday, 30 July 2016 ActualitateMunicipalitatea a decis la Grădinița nr.24 să funcționeze în incinta Școlii nr.16. Chiar dacă această decizie îi nemulțumește pe mulți părinți, primarul Cătălin Flutur susține că este mult prea târziu pentru a fi identificată o altă soluție, decizia de mutare fiind luată de vechea administrație.
“Vom muta copiii acolo. Deja s-au făcut circuitele pentru bucătărie, amenajări la sălile de clasă. Asta a fost decizia. Noi nu mai avem timp să ne gândim, că începe școala imediat. Dacă îi mutam la Internatul de la Laurian, pentru că asta a fost ideea mea înainte de a pleca de la Primărie, dar în acești ani nu s-a făcut nimic. Am plătit chirie. Sunt părinți nemulțumiți, dar vom încerca să îi mulțumim prin ceea ce facem acolo", a precizat primarul.
Grădinița nr.24 a funcționat până acum într-un imobil de pe strada Mihail Kogălniceanu ce aparține soției omului de afaceri Victor Mihalachi, și pentru care s-a plătit chirie.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Actorul care a condus Teatrul din Botoșani și l-a interpretat pe Ștefan cel Mare în ”Apus de Soare”, în fața lui Ceaușescu! - FOTO, VIDEO
Actorul de teatru și film Corneliu Revent s-a născut pe 23 decembrie 1937, la Izvorul Alb, judeţul Neamţ. A urmat Liceul „Petru Rareș” din Piatra-Neamț, apoi Institutul de Artă Teat...
Actrița din Botoșani care își donează ziua de naștere pentru educația copiilor care suferă de cancer!
Actrița Elena Ivanca s-a născut pe 17 aprilie 1969, în Coșula Botoșanilor. Anul acesta, de ziua ei, vrea ca ”bucuria personală să capete un sens mai mare”. Anul trecut a făcut...
Antrenorul care a dus FC Botoșani în Liga 1: „Am simțit că s-a rupt ceva în mine când am plecat de la Botoșani”
În septembrie 2012, Cristi Popovici revenea la FC Botoșani ca antrenor principal, dupa ce Costel Orac demisionase. Popovici mai antrenase FC Botoșanni în sezonul 2010-2011, în...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.25 secunde