Control judiciar pentru un botoşănean implicat într-un scandal cu săbii care a îngrozit municipiul Câmpulung Muscel!

La finele lunii august, Câmpulungul a fost scena unor evenimente care au pus pe jar oamenii legii, dar și locuitorii din zonă.

Între mai multe persoane din Câmpulung a izbucnit un scandal, care ulterior s-a transformat într-o bătălie care, așa după cum au spus unii martori, și chiar există și imagini video, se fluturau săbii, iar protagoniștii se amenințau între ei destul cât să-i facă pe cei din zonă să povestească doar sub protecția anonimatului.

 

Pentru că asemenea incidente au mai fost întregistrate în Câmpulung, polițiștii, probabil depășiți de această situație, au solicitat sprijinul mascaților de la IPJ Argeș, scrie ziaruldinmuscel.ro.

Până la sfârşitul săptămânii, oraşul a fost împânzit de mascați și forțe de ordine, în căutarea celor care și-au fluturat săbiile și s-au amenințat, chiar prin zonele populate ale urbei.

Rând pe rând, cei implicați și nu numai, au ajuns în fața polițiștilor, acolo unde au povestit tot ce au văzut.

După mai multe zile de audieri, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpulung au reţinut un bărbat de 39 de ani, din Botosani, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Din cercetări, polițiștii au stabilit că, în data de 27 august a.c.,în timp ce se afla pe raza municipiului Câmpulung, acesta ar fi amenintat un tânăr, pe fondul unei stări conflictuale anterioare.

Pe numele bărbatului din Botoşani, a fost emisă o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Miercuri, 4 septembrie, bărbatul a fost prezentat la Parchetul de pe lânga Judecătoria Câmpulung şi apoi în faţa instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. După audieri, magistraţii au dispus cercetarea acestuia sub control judiciar.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Se afla pe o stradă din sat și dintr-o dată și-a luat vecinul la pumni!

astăzi, 19:00

La data de 08 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Frumușica...

Proiectul contestat în instanță de Prefect și revocat în ședința de CL, din nou pe masa consilierilor locali!

astăzi, 18:10

Proiectul anterior, votat în plenul Consiliului Local, a fost revocat tot într-o ședință de CL, după ce Instituția Prefectului l-a contestat în instanță. Prefectul de Botoșan...

O femeie din Botoșani a sunat la 112 să anunțe că tatăl ei a plecat din spital și este de negăsit!

astăzi, 17:05

Vineri, 9 octombrie 2026, în jurul orei 11:04, o femeie din Dângeni a sunat la 112 să anunțe că tatăl ei este de negăsit. Dumitru Iurea a plecat voluntar de la UPU Botoșani și nu...