Controalele la transportatori s-au lasat cu amenzi!

In urma controalelor efectuate de reprezentantii Inspectoratului Teritorial de Munca si cei ai Autoritatii Rutiere Romane, in urma unui ordin emis de prefectul Cristian Roman, o parte din cele 25 de societati verificate s-au ales cu amenzi contraventionale.

Controlul a fost dispus dupa ce mai multi sindicalisti au sesizat la o inalnire a membrilor Comisiei de Dialog Social ca transportatorii nu respecta timpii de condus, punand astfel in pericol viata calatorilor.

Obiectivele controalelor efectuate au vizat cu precadere verificarea modului in care angajatorii respecta prevederile legale referitoare la timpul de lucru, acordarea repausului saptamanal, evidenta orelor de munca prestate de salariati, prentu angajatorii care efectueaza curse pana in 50 de kilometri.

Pe linia relatiilor de munca au fost aplicate 54 de sanctiuni contraventionale, din care 11 amenzi in cuantum total de 15.000 de lei.

In ceea ce priveste sanatatea si securitatea in munca au fost aplicate 67 de avertismente si doua amenzi in valoare de 8.000 de lei.

“Important este ca am facut ca cele doua instituii publice sa lucreze impreuna in aceasta actiune, am eliminat o parte din deficiente si sper ca am diminuat riscurile la care pot fi supusi cetatenii in timpul unor astfel de transporturi si mai important este faptul ca am avut si vom avea o reactie la sesizarile societatii civile. Ma declar multumit de verificarile care au fost facute", a spus prefectul Cristian Roman.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mit sau realitate? Un medic din Botoșani vorbește despre infertilitate!

astăzi, 18:25

Dr. Alexandra Dana Ifrim, medic ginecolog din Botoșani, vorbește despre infertilitate și demontează câteva mituri cu care pacientele ajung în cabinetul dumneai. „Există multe...

Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!

astăzi, 17:00

Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

astăzi, 16:06

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...