Controale demarate la toate stațiile de carburanți din județul Botoșani (video)

Toate firmele de prelucrare, transport și comercializare a carburanților de pe raza județului Botoșani vor fi verificate de autorități cu privire la autorizațiile și condițiile de exploatare, a anunțat, miercuri, prefectul Sorin Cornilă.

„Am demarat o acțiune de verificare a firmelor care stochează, comercializează și transportă GPL, GLC și mai multe tipuri de combustibil în județul Botoșani. În perioada următoare vom face și publice datele dacă vor fi situații, dar o să facem în primul rând o analiză la nivelul județului Botoșani. Vă asigur că la nivelul Instituției Prefectului și eu cu toată responsabilitatea, am luat toate situațiile pe care le-am primit, ne-am organizat în comisii în activități de verificare și nu lăsăm deoparte nicio situație”, a declarat reprezentantul Guvernului.

El susține că este nevoie de o actualizare a legislației specifice, care să reglementeze amplasarea depozitelor de carburanți în raport cu locuințele.

„O parte dintre ele, la nivel urban, aici iar vreau să transmit o considerație personală, s-au dat autorizații ani de zile, s-au construit, s-au plasat aceste rezervoare în zone locuite și acum ne mirăm de ce se întâmplă lucrul acesta. Cred că și aici va apărea necesitatea unei actualizări de legislații în ceea ce privește autorizarea, amplasarea, utilizarea și exploatarea acestor depozite de materiale combustibile”, a adăugat Sorin Cornilă.

 

 

Spune-ne opinia ta