Controale ale inspectorilor de muncă la mai mulți angajatori din Botoșani!

Având în vedere că în această perioada au fost temperaturi ridicate extreme, Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoşani a verificat dacă angajatorii respectă prevederile legale ale Ordonanţei de Urgenţă 99/2000 – privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă.

În sensul Ordonanţei de Urgenţă nr.99/2000, prin temperaturi extreme ridicate se înţeleg temperaturi exterioare ale aerului, care depăşesc + 37° C sau corelate cu condiţii de umiditate mare, astfel încât indicele de comfort termic să depăşească 80 %, minim două zile consecutive. 

Autoritatea Naţională de Meteorologie are obligaţia de a comunica  zonele în care temperatura, respectiv indicele temperatură – umiditate, atinge pragurile valorice menţionate, precum şi zonele pentru care se prognozează atingerea sau depăşirea  acestor praguri.

La Botoşani numai în ziua de 08.07.2015 au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de Ordonanţa 99/2000, respectiv, la ora 15, temperatura a fost de 37 grade, indicele de umiditate de 28%, vânt 8 km/h. 

În această zi s-au efectuat verificări, constatându-se următoarele:
-    au fost  controlate  un număr de 4 unităţi, cu  77 de salariaţi expuşi,
-    au fost depistate 5 deficienţe conform Ordonanţei 99/2000,
-    au fost dispuse 5 măsuri şi au fost aplicate 5 avertismente.

Deficienţele constatate se referă la:
-    acordarea apei câte 2-4 litri persoană/ schimb, 
-    evaluarea riscurilor pentru persoanele sensibile.

Inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Control  Securitate şi Sănătate în Muncă vor efectua în continuare controale privind respectarea prevederilor Legii nr. 346 din 18 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr.99/2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă.

Comunicat de presă ITM Botoșani

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tânăr de 25 de ani la spital după un accident rutier produs la Vlădeni! - FOTO

Saturday, 3 October 2026

O persoană a fost rănită în urma unui accident rutier produs pe raza localității Vlădeni, sâmbătă după-amiază. În eveniment au fost implicate două autoturisme. La fața...

Ai între 50 și 69 de ani? Poți face gratuit mamografia!

Saturday, 3 October 2026

Femeile cu vârste între 50 și 69 de ani, care se află într-o situație vulnerabilă din punct de vedere social sau economic, pot face gratuit mamografie în cadrul unui nou pr...

Zi de sărbătoare în Parohia Agafton, IPS Teofan: ”Mulțumim lui Dumnezeule pentru înălțarea acestei Sfinte Biserici!” - FOTO

Saturday, 3 October 2026

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, s-au aflat astăzi în mijlocul credincioșilor, la...