Consiliul Judeţean va recupera prejudiciile constatate de Curtea de Conturi

Executivul Consiliului Judeţean vrea să recupereze prejudiciile stabilite de Curtea de Conturi, în urma controlalelor efectuate în cursul anului 2011.

Toate neregulile au fost menţionate şi în raportul Curţii de Conturi, dat publicităţii în urmă cu câteva zile, fiind vorba de prejudicii constatate în ceea ce priveşte derularea unor proiecte pentru reabilitarea de drumuri judeţene şi comunale, sau  sume plătite ilegal către angajaţii Consiliului Judeţean şi ai instituţiilor subordonate.

“Având în vedere informațiile care au apărut în ultimele zile în presa locală și națională, Consiliul Județean Botoșani face următoarele precizări referitoare la măsurile pe care le-a stabilit Camera de Conturi Botoșani, după cum urmează:

Consiliul Județean Botoșani a procedat la punerea în executare a Deciziei nr.10 din 09.03.2010, a Deciziei nr.58/30.12.2010 și Deciziei nr.32 din 22.08.2011 emise de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Botoșani.

Prin Decizia nr.10/09.03.2010 s-a stabilit că s-au creat prejudicii pe următoarele lucrări de drumuri:

- Reabilitare DJ 291D km 26+800-30+000, km 39+000-46+220;

- Reabilitarea drumurilor comunale și sătești, comuna Păltiniș;

- Reabilitare DJ291D Suharău-Oroftiana, km 26+800-30+000 și Baranca-Bajura, km 39+000-46+200;

- Refacere drumuri comunale Rădăuți-Prut;

- Refacere drumuri comunale și sătești din localitatea Baranca, comuna Hudești;

- Modernizare DJ294B Dobârceni - Pădureni; - Modernizare DJ282 Hănești - Vlăsinești; - Modernizare DJ291D Loturi – G. Enescu – Ibănești;

- Modernizare DJ292 Broscăuți – Corlăteni.

Prin Decizia nr.55 din 29.11.2012 a Camerei de Conturi Botoșani – Curtea de Conturi a României, Consiliului Județean Botoșani i s-a solicitat punerea în executare a Deciziei nr.10/2010, respectiv recuperarea sumelor constatate ca prejudiciu, sume care fac obiectul mai multor dosare în instanță.

Prin Decizia nr.58/30.12.2010, s-au stabilit următoarele măsuri:

- Recuperarea unor sume plătite aparatului de specialitate al Consiliului Județean Botoșani în baza Acordului/Contractului colectiv de muncă, cu aplicarea art.2 din Legea nr.84/2012; - Recuperarea sumei de 200.000 lei de la Asociația “Fotbal Club Botoșani;

- Recuperarea unor sume plătite funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani, în baza Contractului/Acordului colectiv de muncă, cu aplicarea Legii nr.84/2012;

- Recuperarea unor sume plătite funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul Direcției Județene de Drumuri și Poduri Botoșani, în baza Acordului/Contractului colectiv de muncă, cu aplicarea Legii nr.84/2012;

- Recuperarea sumei de 93.989 lei, reprezentând remunerația plătită directorului general al S.C. APA GRUP S.A. Botoșani și contribuțiile aferente, în perioada ianuarie 2009 – septembrie 2010, actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.

Toate aceste măsuri au fost puse în executare existând demersuri administrative, dar și la nivelul instanțelor de judecată.

Camera de Conturi Botoșani – Curtea de Conturi a României a emis în acest sens Decizia nr.57/03.12.2012.

Prin Decizia nr.32/22.08.2011, Camera de Conturi Botoșani – Curtea de Conturi a României a stabilit următoarele măsuri:

- Încasarea creanței în sumă de 23.940,35 lei, reprezentând venituri din concesiuni datorate de S.C. APA GRUP S.A. Botoșani;

- Încasarea de către Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Botoșani a tarifelor suplimentare de utilizare a drumurilor de interes județean conform O.G. nr.43/1997;

- Recuperarea sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești în favoarea personalului din cadrul D.G.A.S.P.C. Botoșani plătite prin nerespectarea procedurilor legale de punere în executare a hotărârilor cu acest obiect.

Toate aceste măsuri au fost reiterate de Camera de Conturi Botoșani prin Decizia nr.58/03.12.2012.

În concluzie, menționăm că instituția CJ Botoșani va proceda la punerea în executare a Deciziei nr.55/2012, Deciziei nr.57/2012 și Deciziei nr.58/2012 emise de Camera de Conturi Botoșani, acte administrative care constată fapte săvârșite în perioada 2009 – 2011", se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Judeţean.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Noaptea de Sânziene, ce tradiții și superstiții au românii

Tuesday, 23 June 2026

Legendele spun că sânzienele sunt niște fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii. Ele se prind în horă și „dau puteri” deosebite florilor și bu...

Secretul unei rutine de styling fără stres

Tuesday, 23 June 2026

În noul sezon estival, atenția se mută spre soluții care protejează firul, se încălzesc repede și lasă părul vizibil mai neted. De aceea, tot mai multe persoane compară opțiunile...

Conducerea PNL a intrat în ședință: Se decide soarta ”trădătorilor”, cu deputatul botoșănean pe listă!

Tuesday, 23 June 2026

Partidul Național Liberal are marți seară o ședință de Birou Politic Național, în care va începe demersurile pentru excluderea liberalilor care l-au susținut pe Adrian Veștea pent...