Conflict însângerat într-un sat din județul Botoșani!

O ceartă pe un câmp dintr-un sat din județul Botoșani s-a încheiat pe patul de spital pentru un tânăr în vârstă de 32 de ani.

Bărbatul era cu animalele când în zonă au apărut mai multe persoane. În scurt timp între cele două părți s-a iscat un conflict spontan, acestea acuzându-se reciproc că își lasă animalele să pășuneze unde nu trebuie.

La un moment dat, tânărul de 32 de ani a fost tăiat cu un cuțit de una dintre persoanele cu care se certa, alegându-se cu o plagă la nivelul gâtului.

La fața locului a fost chemată o Ambulanță iar după ce cadrele medicale i-au acordat primul ajutor, l-au transportat pe rănit la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean.

Și polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.  

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

astăzi, 12:49

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...

Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii

astăzi, 11:37

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...

Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național

astăzi, 10:15

Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...