Conducea un Jeep, dar avea permis de conducere fals!
Stiri Botosani Wednesday, 19 May 2010 ActualitateÎn data de 18.05.2010, în jurul orei 16.30, în Punctul de trecere a frontierei Stânca s-a prezentat pentru a ieşi din ţară cetăţeanul român Marcel S., de 32 de ani, la volanul unui autoturism marca Jeep Cherokee. La controlul de frontieră, cetăţeanul român a prezentat un permis de conducere emis în Italia în 2007. Poliţiştii de frontieră au verificat documentul şi au constatat că permisul de conducere nu prezenta elementele de formă şi fond ale unui permis de conducere autentic eliberat de autorităţile italiene.
Din declaraţia cetăţeanului a reieşit că permisul de conducere a fost procurat în Italia de la un cetăţean egiptean, a cărui identitate nu o cunoaşte, în schimbul sumei de 2.500 euro.
"Cetăţeanului i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, documentele urmând a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani. Cetăţeanul Marcel S. este cercetat în stare de libertate", a precizat inspector de Politie Minodora Racnea, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Enriko Papa, după ce FC Botoșani a pierdut la Craiova: „Alții au luat cinci aici!”
La declarații, Enriko Papa a avut puterea să glumească pe seama rezultatului. Papa s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale din a doua repriză. Mai mult, Enriko Papa spune că rezultatul de...
Care este cel mai curat spital din județul Botoșani? Pacienții au apeciat și atitudinea personalului, dar și cât de sănătoși pleacă acasă
Saloane îngrijite, lenjerii proaspete, podele fără pete, siguranță, respect pentru demnitatea umană și condiții care nu doar îi permit pacientului să se concentreze asupra vindecă...
Rogobete, mesaj către medicii și asistentele cu bijuterii sau unghii false: "Vor renunța la locul de muncă!"
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le transmite medicilor și asistentelor care vin la spital şi intră în sala de operație cu verighete, bijuterii ori cu unghii false să renunțe l...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.14 secunde