Condamnaţi la închisoare, după ce au obligat mai multe botoşănence să se prostitueze!

Mai mulţi botoşăneni care au obligat tinere să se prostitueze în Franţa şi Italia au fost condamnaţi de magistraţii Tribunalului Botoşani la aproape 25 de ani de închisoare.

Este vorba de şase persoane care au constituit o grupare infracţională organizată în traficul de minori, traficul de persoane şi proxenetism.

Cea mai mare pedeapsă, de şapte ani, o lună şi 10 zile de închisoare, a primit-o Daniel Tiberiu D, urmat de locotenentul său, Cătălin Z., care a primit cinci ani şi patru luni de detenţie.

Alţi doi complici, Jan Constantin A. şi Cătălin M., au fost condamnaţi la patru, respectiv trei ani de închisoare, iar Mihaela Gabriela Z. şi Elena A. au primit pedepse cu suspendare, dar vor trebui să presteze câte 60 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Totodată, instanţa a dispus confiscarea de la aceştia a mai multor sume în euro, dolari şi lei.

Potrivit anchetatorilor, gruparea a acţionat în perioada 2013-2014. Membrii acesteia ar fi racolat mai multe tinere, inclusiv minore, provenite din familii sărace, în scopul exploatării sexuale a acestora, atât pe teritoriul municipiului Botoşani, cât şi al Franţei şi Italiei. Gruparea a fost anihilată în martie 2014 de DIICOT.

Sentinţa pronunţaţă de magistraţii Tribunalului Botoşani nu este definitivă. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Rogobete, mesaj către medicii și asistentele cu bijuterii sau unghii false: "Vor renunța la locul de muncă!"

astăzi, 20:02

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le transmite medicilor și asistentelor care vin la spital şi intră în sala de operație cu verighete, bijuterii ori cu unghii false să renunțe l...

Inedit în municipiul Botoșani: Credincioșii pot participa în fiecare zi la Sfânta Liturghie! – VEZI Calendarul lunii noiembrie

astăzi, 17:15

Inițiativa a venit odată cu reorganizarea Protopopiatului Botoșani. Cei doi protopopi - preotul Partenie Apostoaie și preotul Liviu Botezatu (Protopopiatul Botoșani și Protopopiatul Botoșani Es...

”Regina atletismului românesc”, de la Hudești pe culmile sportului mondial: ”Mi-am apreciat foarte mult părinții!”

astăzi, 16:09

Deținătoarea a patru recorduri mondiale, multiplă medaliată la Jocurile Olimpice. I se spune și astăzi ”Regina atletismului românesc”. Peste mai puțin de două luni va î...