Concursul Interjudețean de Matematică "Dimitrie Pompeiu"
Stiri Botosani Friday, 9 May 2014 ActualitateConcursul este organizat de Filiala Botoșani a Societății de Științe Matematice în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Primăria Municipiului Botoșani, Consiliul Județean Botoșani și Colegiul Național Mihai Eminescu și Școala nr. 17 din Botoșani. Manifestarea este dedicată botoșăneanului Dimitrie Pompeiu, matematician de talie internațională, de la a cărui naștere s-au împlinit anul trecut 140 de ani. Cu acest prilej a fost organizată la Botoșani și cea de-a XVII-a Conferință Națională a Societății de Științe Matematice din România.
Concursul a fost inițiat de domnul profesor Artur Bălăucă în anul 2001 și președinte (timp de 12 ani) a fost regretatul profesor universitar Dan Brânzei de la Universitatea Al. I. Cuza din Iași.
Anul acesta, președintele concursului va fi domnul profesor universitar Radu Gologan de la Universitatea Politehnica din București, care este și Președintele Societății de Științe Matematice din România, iar ca invitat de onoare va participa domnul profesor universitar Doru Ștefănescu de la Universitatea din București, care este și Prim Vice-Președintele Societății de Științe Matematice din România.
Festivitatea de deschidere a concursului va avea loc vineri, la ora 18:00, în Sala Mare a Teatrului Mihai Eminescu, iar festivitatea de premiere va avea loc duminică, la ora 10:00, în Aula Magna a Colegiului Național A. T. Laurian. Proba scrisă va începe sâmbătă, ora 9:00, la Colegiul Național "Mihai Eminescu" (pentru clasele V-XI) și la Școala nr. 17 din Botoșani (pentru clasele III-IV).
Filiala Botoșani a Societății de Științe Matematice din România
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Hristos a Înviat! Pentru pace, nădejde, bucurie și dragoste!
După câteva nopți geroase de aprilie, noaptea de Înviere a îmblânzit Cerul, câțiva stropi timizi de ploaie însoțind creștinii pe drumul către biserică pentru...
De la agricultură la silvicultură: Familiile din spatele RodBun se duc spre investiţii în păduri!
Grupul RodBun – investiţiilele sunt răspândite în mai multe localităţi din judeţele Iaşi, Botoşani, Galaţi şi Vaslui - cu 400 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 700 de ...
VIDEO - Rugăciune pentru toți ”dascălii care, prin talentul lor, reușesc să schimbe destinele copiilor”!
Sunt talentate, sunt frumoase și sunt olimpice. Au parte de un adevărat maestru al muzicii corale, prof. Laurențiu Palade demonstrând că dirijorul nu este doar un instructor tehnic, ci un f...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.65 secunde