Concurs de creaţie literară creştină

Concursul de creaţie literară creştină Primele Semne este un proiect iniţiat de Editura DOXOLOGIA a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Aflat la prima ediţie, concursul se adresează autorilor ale căror texte nu au mai fost publicate.

Fiecare viaţă trăită în Hristos este o viaţă care merită povestită. Această poveste este ca o apă vie ce poate fi turnată în multe for­me: într-un ulcior de lut sau în­tr-o cană din care se soarbe de obicei cafeaua, într-un biberon ce hrăneşte pruncii sau în e­pru­beta unui cerce­tător ştiin­ţific. Important este ca ea să fie scoasă la lumină şi să fie îm­părtăşită tuturor. Să devină  albie de urmat sau hrană, su­bi­ect de contemplare sau pretext de comuniune la "un pahar de vorbă". Acesta este gândul cu care părintele Constantin Stur­zu, directorul Centrului Cultu­ral Misionar DOXOLOGIA, coordonator al Colecţiei Primele Semne, a demarat la Editura DOXOLOGIA un adevărat proces de extracţie literară.

Concursul cuprinde trei sec­ţiuni: Poezie, Proză şi Eseu. Cei care doresc să se înscrie o pot face până pe data de 15 sep­tembrie 2014 (data poş­tei), tri­mi­ţând textele lucră­rilor listate pe hârtie şi un scurt CV pe adresa: Editura DOXOLOGIA, str. Cuza Vodă, nr. 51 (în incinta Mănăs­tirii Golia), Iaşi - în atenţia dnei Magdalena Me­linte.

Evaluarea se va face de către un juriu format din personalităţi ale vieţii culturale din România, în perioada 15 septembrie-1 noiembrie 2014, iar cele mai bune texte vor fi publicate în cadrul Colecţiei Primele Semne lansate şi promovate de Editura DOXOLOGIA. (Ziarul Lumina)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...