Concedierea unui angajat: misiune dificila, dar nu imposibila

Concedierea angajatilor neperformanti este o provocare pentru angajatorii romani pentru ca presupune o procedura birocratica complexa si de lunga durata. Chiar si dupa modificarea Codului muncii, angajatorii sunt in continuare obligati sa justifice temeinic masura extrema a concedierii, dar si sa respecte aceleasi rigori care tin de aspectele formale ale unei proceduri de incetare a contractului individual de munca. Incalcarea dispozitiilor procedurale poate duce la anularea deciziei de concediere si repunerea salariatului in postul pe care l-a ocupat.

Avocatii specializati in dreptul muncii sunt de acord ca, in ceea ce priveste concedierile, balanta puterii se inclina catre angajati, acestia fiind favorizati de prevederile Codului muncii si chiar de practica instantelor de judecata care, de multe ori, empatizeaza cu salariatii concediati.

"Aceasta pare a fi si parerea investitorilor straini, in special a celor americani, care sunt mai mult decat surprinsi sa descopere ca in Romania nu poti sa concediezi un salariat "pe loc" in nicio situatie, nici macar atunci cand, de exemplu, salariatul este surprins in flagrant in cazul unui furt din patrimoniul angajatorului", spune Serban Paslaru, Avocat asociat si coordonator al departamentului de dreptul muncii in cadrul Tuca Zbarcea&Asociatii.

Codul muncii protejeaza angajatii de concedierile abuzive prin stabilirea unei proceduri birocratice complexe, ce poate fi contestata oricand de angajat, daca angajatorul nu respecta in detaliu fiecare pas prevazut de normele legale.

"In general, cele mai mari probleme pe care le intampina angajatorii in procesul de concediere sunt legate de justificarea concedierii si respectarea pasilor prevazuti de lege in derularea unei asemenea proceduri", explica Serban Paslaru.

Avocatul precizeaza, insa, ca dificultatile intampinate de angajatori pot sa difere in functie de tipul de concediere.

"Daca in cazul concedierilor pe motive disciplinare, principalele dificultati practice sunt legate de lipsa unor prevederi clare in regulamentele interne sau de incercarile salariatilor de a tergiversa efectuarea si finalizarea cercetarilor disciplinare prin apelarea in mod abuziv la concedii medicale succesive, in cazul concedierilor cauzate de restructurari (cum ar fi concedierile pentru motive ce nu tin de persoana salariatilor), principalele dificultati sunt legate de selectia salariatilor care ar urma sa fie concediati, precum si de eventualele consultari cu reprezentantii salariatilor sau sindicatele (in cazul concedierilor colective)", spune Serban Paslaru.

El arata ca alte dificultati intalnite in practica tin de identificarea corecta a motivului care determina concedierea, in functie de acesta identificandu-se ulterior procedura legala de urmat. Astfel, sunt destul de frecvente cazurile practice cand, de exemplu, angajatorii aleg in mod eronat sa sanctioneze disciplinar, chiar cu concedierea, salariati care, in fapt, sunt necorespunzatori din punct de vedere profesional.

Angajatorii care concediaza salariatii fara a respecta toate detaliile procedurii risca procese pentru concedieri abuzive, avocatii in dreptul muncii precizand ca practica judecatoreasca in materia litigiilor de munca abunda in cazuri in care angajatii concediati isi dau in judecata angajatorii pentru nerespectarea procedurii de concediere prevazuta de lege.

"Daca angajatorul va emite o decizie de concediere fara respectarea procedurii descrise pentru fiecare caz de concediere prevazut de lege sau daca decizia respectiva nu cuprinde unul dintre elementele sale obligatorii, aceasta poate fi, la cererea angajatului, anulata de catre instanta de judecata competenta", subliniaza Alina Neagu, avocat la casa de avocatura Ionescu Sava.

Specialistii in dreptul muncii ii sfatuiesc pe angajatori sa respecte cu  strictete prevederile legale aplicabile in materie de concedieri.

"Justificarea corecta a concedierii, precum si respectarea tuturor pasilor care trebuie urmati in cazul unei concedieri pot pune angajatorul la adapost de o potentiala anulare a masurii dispuse",  recomanda Serban Paslaru de la Tuca Zbarcea&Asociatii.

In plus, mai spune avocatul, evitarea potentialelor conflicte cu salariatii tine si de arta angajatorului de a instaura si mentine asa-zisa "pace sociala" in cadrul propriei societati.

"In practica noastra am constatat ca numarul litigiilor cu salariatii este mult redus in organizatiile in care exista transparenta la nivel decizional si un dialog real cu sindicatele sau cu reprezentantii salariatilor", explica Paslaru.

Cand devine concedierea un abuz

In incercarea de a-si salva propria afacere, angajatorii aleg, nu de putine ori, sa-si reduca cheltuielile salariale prin desfiintarea anumitor posturi din interiorul companiei.

Avocatul Alina Neagu de la casa de avocatura Ionescu Sava arata ca exista si cazuri in care angajatorii folosesc "criza existenta la nivel mondial" ca un pretext pentru a apela la concediere, desi criza economica nu le-a afectat in mod direct activitatea.

"Acestea sunt cazurile in care se poate considera ca angajatorul abuzeaza de dreptul sau de a dispune concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului. In aceste situatii, daca angajatul decide sa conteste concedierea sa, angajatorul va fi nevoit sa faca dovada dificultatilor economice pe care le intampina, a faptului ca postul respectiv a fost intr-adevar desfiintat din structura functional-organizatorica a unitatii", explica avocatul.

Mai mult decat atat, angajatorul va trebui sa probeze faptul ca desfiintarea postului a fost consecinta unor factori obiectivi, fiind necesara prezentarea unor studii temeinice privind activitatea unitatii care sa fi fost analizate, dezbatute si aprobate de organele competente. Daca angajatorul nu poate face dovada existentei acestor circumstante, decizia de concediere va fi desfiintata.

Concedierea unui salariat poate fi considerata abuziva daca este dispusa cu rea-credinta si in scopul eliminarii din organizatie a unor persoane care, din diverse motive care nu tin de conduita sau performanta profesionala a acestora, devin indezirabile.

"Cu alte cuvinte, atunci cand nu exista o justificare care sa sustina o concediere sau in situatia in care, desi exista o astfel de justificare, nu sunt respectati pasii procedurali prevazuti de lege, concedierea poate fi calificata ca fiind abuziva", explica SerbanPaslaru, coordonatorul practicii de dreptul muncii de la Tuca Zbarcea&Avocatii.

Cei doi avocati cu care am discutat sunt de parere ca, pentru a evita orice probleme ulterioare cu salariatii, angajatorii trebuie sa respecte toate dispozitiile legale in materie, atunci cand vor sa dea afara o persoana.

"Angajatorul trebuie sa "cantareasca" foarte bine motivele concedierii pentru a stabili daca ele sunt de natura de justifice luarea acestei masuri. In cazul in care decizia de concediere este justificata, angajatorul va urma procedura de concediere aferenta motivelor care o determina. In plus, este important ca salariatul care urmeaza a fi concediat sa fie informat in mod transparent despre motivele care stau la baza deciziei de concediere, in acest fel angajatorul putand atenua frustrarile generate in mod natural de pierderea locului de munca si, astfel, diminuand riscurile unor potentiale litigii", considera Paslaru.

"In completare este recomandat ca angajatorul sa beneficieze de asistenta de specialitate", puncteaza si Alina Neagu.

avocatnet.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Blocada polițiștilor de la Rutieră a lăsat zeci de șoferi fără permis!

Monday, 14 October 2024

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 1.000 de persoane, au fost aplicate 570 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 90.000 de lei și au fost reț...

Razie a polițiștilor în muncipiul Botoșani: Zeci de forțe de ordine au împărțit sancțiuni!

Monday, 14 October 2024

În noaptea de 12 spre 13 octombrie 2024, intervalul orar 18:00-02:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu cei de ordine publică, investigații criminale...

Focarele de pestă porcină dintr-o localitate din Botoșani dau bătăi de cap sucevenilor!

Monday, 14 October 2024

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava, a subliniat că la Verești „este ce mai mare investiți...