COMUNICAT MODERN CALOR, referitor la declaratiile consilierului Romulus Eram
Stiri Botosani Sunday, 23 January 2011 ActualitateCa urmare a declaraţiilor de presă făcute vineri de consilierul local Romulus Eram, administraţia Modern Calor este nevoită să facă următoarele precizări:
-Toate măsurile de reorganizare a operatorului de termoficare au fost supuse aprobării Adunării Generale a Acţionarilor, primind votul membrilor acestui organism.
-Încheierea anului 2010 cu profit este un semn de normalitate pentru o societate comercială, care funcţionează pe criterii economice, astfel încât astfel de indicatori pozitivi nu trebuie criticaţi, ci încurajaţi.
"Este cu atât mai grav cu cât astfel de critici vin din partea unui consilier local, care cunoaşte sistemul din interiorul acestuia. Modern Calor şi-a redus pierderile, cheltuielile la toate capitolele şi, de asemenea, a redus consumul de subvenţie. După foarte mulţi ani, societatea de termoficare este în profit şi, cu toate acestea, este criticată", a declarat managerul Modern Calor, Ion Diaconu.
Conducerea Modern Calor dă asigurări că politica economică pe care o va aplica va fi în interesul populaţiei, astfel încât preţul plătit de abonaţii proprii să nu fie majorat nici în 2011. De asemenea, măsurile de reorganizare internă sunt determinate doar de nevoia de reducere a costurilor şi de creştere a competitivităţii pe piaţă, dar şi de încheiere a anului financiar 2011 cu profit.
Modern Calor are în vedere şi reducerea, în cursul acestui an, a preţului de producţie a gigacaloriei cu 10%, ceea ce va presupune o diminuare a subvenţiei.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO
Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...
Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!
O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...
Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!
După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.30 secunde