Comunicat - Mihaela Huncă-PSD: "Se respectă calendarul creșterilor de venituri din învățământ"

Parlamentarul PSD Mihaela Huncă, secretar al Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților a anunțat astăzi că nu se pune în niciun fel problema de a se asigura fondurile pentru salariile din sistemul de educație, așa cum au afirmat reprezentanții PNL și se va respecta calendarul stabilit pentru creșterilor de venituri din învățământ.

„E ridicol ceea ce susține PNL. Salariile tocmai au crescut cu 20%. Nu există nicio problemă, de nicio natură, care să afecteze salariile din educație sau din alte domenii. Se respectă calendarul creșterilor de venituri în învățământ. Această minciună a tot fost rostogolită și anul trecut. Bugetul anului 2018 e public, a fost votat în Parlament, iar pentru educație a crescut cu 3 miliarde de lei față de 2017. Coaliția PSD-ALDE își respectă promisiunea față de personalul din învățământ prin majorarea treptată a salariilor și acordarea vocuherelor de vacanță. Astfel, începând cu acest an, nu doar anumite categorii de salariați din sistemul bugetar primesc vocuhere de vacanță, ci toți angajații de la stat, inclusiv cadrele didactice. Prin această măsură îi cresc veniturile reale fiecărei persoane care lucrează în sistemul de învățământ”, a declarat Mihaela Huncă.

Încă din perioada 2012-2015, PSD și-a ținut promisiunile față de profesori și a majorat cu 25% salariile, a acordat stimulentele pentru dezvoltarea carierei și fonduri pentru reabilitarea și modernizarea unităților de învățământ. De asemenea, au fost restituite integral sumele reținute pentru plata contribuțiilor sociale la asigurările de sănătate de către fostul PDL, actual PNL. În 2016, parlamentarii social-democrați au votat legea pentru creșterea veniturilor profesorilor cu 15%, act normativ care a fost atacat la Curtea Consituțională de PNL și premierul din perioada respectivă, domnul Dacian Cioloș.

Începând cu 1 martie, au intrat în vigoare mai multe creșteri salariale pentru angajați, dar cea mai importantă a fost cea pentru medici și pentru profesori, așa cum a era stipulat în Legea salarizării unitare.

„PNL face, în mod politicianist, din țânțar, armăsar! Salariile n-au întârziat. Pur și simplu s-a schimbat data de acordare, urmare firească a faptului că, la solicitarea sindicatelor din învățământ, salariile din sistemul de educație sunt acum asigurate și plătite direct de Ministerul Educației Naționale. Astfel data de plată a salariilor pentru MEN și toate unitățile de învățământ și din subordine/coordonare este stabilită pentru ziua de 14 a fiecărei luni. În luna februarie, salariile au fost plătite la termen, mai puțin în Municipiul București, unde din cauza volumului mare de lucru au fost întârzieri, de 1-2 zile, la unele unități de învățământ”, a subliniat deputatul social-democrat botoșănean.

Comunicat de presa

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Angelo Segall: Povestea mea cu radioul „ZVEZDA” – 1958–1959

Friday, 27 March 2026

Există momente în viața unui tânăr în care curiozitatea se transformă în destin. Pentru mine, acel moment a venit pe la vârsta de paisprezece ani, la Botoșani, &icir...

VIDEO - Șase persoane reținute în urma perchezițiilor de la Ștefănești, forțele de ordine rămân în alertă și pe parcursul nopții!

Friday, 27 March 2026

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfășurat vineri, 27 martie, la Ștefănești o amplă acțiune pentru menținerea ordinii și siguranței publice, precum...

Două Românii la pensie. Unde se trăieşte mai bine la bătrâneţe, cum stau botoșănenii!

Friday, 27 March 2026

Pensia medie lunară din România a ajuns la 2.936 lei, în creştere cu 13,8% faţă de anul trecut, arată datele publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INS). Este un ava...

-->