Comunicat de presă: PSD, singur împotriva discriminării românilor

    Șefa campaniei social-democraților din Botoșani, Doina Federovici, a declarat că PSD este singurul partid care susține petiția România merită mai mult împotriva discriminării cetățenilor români în Europa.

 Reprezentanta PSD susține că viitorii europarlmentari social-democrați vor avea ca misiune promovarea petiției în Parlamentul European.

Noi ne-am fi dorit ca toți cei 32 de europarlamentari la care are dreptul România să susțină petiția împotriva discriminării cetățenilor români în Europa. Din păcate și PNL și PDL dar și celelalte partide care au europarlamentari nu vor să susțină acest demers, a explicat Federovici.

Senatoarea social- democrată a subliniat că petiția pentru apărarea românilor discriminați în Europa face parte din obiectivele ofertei electorale a PSD, care are la bază trei teme majore:

1) Tratament egal pentru România în Uniunea Europeană, 2) Respect pentru români în Europa și 3) Fonduri europene pentru România. Fiecare dintre cele trei teme va reprezenta o direcție de acțiune a europarlamentarilor PSD în Parlamentul European.

Deși România este unul dintre cei mai mari contribuitori la bugetul Uniunii Europene, țara noastră nu primește respectul cuvenit în Europa. Amânarea aderării la spațiul Schengen, mereu justificată de noi și noi condiții, arată că țara noastră este considerată una de rangul doi în Europa.Mai mult, mecanismul de cooperare și verificare este încă aplicat după 7 ani de la aderare aruncându-se astfel o lumină negativă asupra sistemului românesc de justiție, a spus Federovici.

  Senatoarea PSD a mai adăugat că România are de suferit și de pe urma lobby-ului negativ făcut chiar de către unii europarlamentari români, care pentru a-l susține pe Traian Băsescu la referendumul din 2012 au mers până la a cere suspendarea dreptului de vot al României.

În timpul referendumului din 2012, europarlamentarii lui Băsescu au făcut un lobby negativ împotriva României. Au vândut interesul României pentru a-i salva scaunul lui Băsescu. Cel mai grav gest de atunci a fost solicitarea Monicăi Macovei de sancționare a României prin suspendarea dreptului de vot în Consiliu European, a subliniat Federovici care a adăugat că toți cei care au atacat atunci România se regăsesc pe locurile eligibile ale partidelor din jurul lui Traian Băsescu. Botoșănenii pot să-i sancționeze prin vot pe cei care au denigrat România.

Federovici a mai spus că acum, la alegerile europarlamentare, botoșănenii care au votat masiv pentru demiterea președintelui Băsescu au acum ocazia să-i sancționeze la vot pe cei care au făcut propagandă în Europa și au intoxicat cu minciuni oficialiii europeni.

Propaganda externă a președintelui Băsescu s-a făcut atunci prin europarlamentarii PDL. Aceștia au acționat împotriva interesului României. O parte dintre aceștia se regăsesc pe listele electorale pentru Parlamentul European din partea unor partide care gravitează în jurul lui Băsescu. Deci botoșănenii au posibilitatea să-i sancționeze la votul din 25 mai, a explicat Federovici.

Comunicat de presă PSD Botoşani

 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiect depus în Parlament: Fără închisoare pentru deținerea de droguri pentru consum propriu! Ce părere aveți?

Wednesday, 7 October 2026

Un proiect de lege depus la Senat de Victoria Stoiciu propune dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu. Fapta ar urma să fie sancționată cu amendă contravențională, în t...

Durere fără margini: Cosmin, adolescentul care a mobilizat o întreagă comunitate, s-a stins pe patul de spital!

Wednesday, 7 October 2026

La doar 17 ani, Cosmin a suportat chinul trupesc, după ce a fost diagnosticat cu o boală nemiloasă. Acum, familia trăiește durerea cruntă a pierderii unui copil aflat în floarea vieții. ...

Aproape 16.300 de locuri de muncă, disponibile la Bursa pentru absolvenți. Când se organizează la Botoșani!

Wednesday, 7 October 2026

Aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Evenimentul se va de...