COMUNICAT DE PRESA: Agresivitate electorală în tot judeţul, împotriva PSD

Organizaţia PSD Botoşani anunţă că pe raza judeţului Botoşani au fost constatate mai multe acţiuni electorale ilegale, de o agresivitate fără precedent, împotriva Alianţei PSD+PC şi a preşedintelui Mircea Geoană. Unele dintre aceste acţiuni au fost desfăşurate chiar de către organele de ordine care ar fi trebuit să asigure buna desfăşurare a campaniei electorale.

În acest sens, Organizaţia PSD Botoşani a lansat astăzi un website, la www.fraudaelectorala.ro, unde vor fi postate toate probele privind încălcarea legii electorale.

"Când domnii de la PD-L au venit cu scenarii inventate şi dovezi fabricate pentru a ne incrimina pe noi, am spus că PSD nu va face acuzaţii decât atunci când există probe clare privind încălcarea legii electorale. Noi nu venim cu vorbe goale. Am prezentat un material video privind mita electorală de la Văculeşti. Avem fotografii, mărturii şi sesizări din partea alegătorilor pentru toate celelalte acuzaţii. Există plângeri penale depuse la Poliţie şi suntem pregătiţi să înregistrăm pe suport foto şi video toate acţiunile reprobabile de acest gen", a afirmat preşedintele PSD Botoşani, Gheorghe Marcu.

Cel mai grav caz a fost semnalat la POMÂRLA unde doi poliţişti comunitari, Asoltanei Petru şi Apînzăroşoaie Valerică, au fost surprinşi în momentul în care rupeau afişele electorale ale lui Mircea Geoană şi ale Alianţei PSD+PC. În schimb, cele ale PD-L au rămas neatinse. De altfel, afişele erau lipite pe gardurile unor proprietăţi particulare, fapt care nu intră sub incidenţa Legii electorale.

Un alt caz care încalcă flagrant prevederile legale, este mita electorală portocalie de la VĂCULEŞTI, unde primarul PD-L a recunoscut că împărţit ajutoarele de la Uniunea Europeană în numele democrat-liberalilor.

De asemenea, în cursul serii de duminică, 08 noiembrie, echipe PD-L s-au deplasat pe traseul MILETIN-PRĂJENI-CÂMPENI şi au devastat toate materialele de afişaj electoral ale PSD şi PNL, incluzând afişele, bannerele sau steagurile celor două partide.

În localităţile FLĂMÂNZI, BĂLUŞENI, COPĂLĂU, FRUMUŞICA mai multe persoane au făcut sesizări privind întreruperea programelor Antena 3 şi Realitatea TV, pe motiv că acestea îl critică pe Traian Băsescu. Firma de cablu C&E Co. care deserveşte această zonă, aparţine primarului PDL Constantin Pitorac din Flămânzi. Problemele tehnice sunt excluse, din moment ce postul local care promovează PD-L a funcţionat fără întrerupere. Organizaţia PSD Botoşani avertizează că scoaterea arbitrară a unor programe din grila TV încalcă drepturile consumatorilor şi reglementările Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Pentru toate cazurile de mai sus, Organizaţia PSD Botoşani a depus plângeri la Poliţie sau a sesizat Biroul Electoral Judeţean.

ORGANIZATIA PSD BOTOSANI
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii ANM au emis prognoza pe termen lung: Ne așteaptă o lună de toamnă cum n-am mai avut de câțiva ani!

astăzi, 09:16

În ultimii ani, sfârșitul lunii septembrie și mai ales luna octombrie ne aduceau o scădere drastică a temperaturilor, ploi și ne arătau că vara s-a terminat cu adevărat. În a...

IPS Teofan: Sfânta Parascheva și Sfântul Paisie – oameni ai răbdării, ai smereniei și ai rugăciunii

astăzi, 08:57

Anul acesta pelerinii vor avea bucuria să se reculeagă și în fața sfintelor moaște ale Sfântului Paisie de la Sihla și Sihăstria. Sfânta Parascheva și Sfântul Paisie. C...

Iftime recunoaște, în plin război politic: „Reforma lui Bolojan nu a dat roade pentru că nu s-a înfăptuit!”

astăzi, 08:03

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, susține că reforma administrației publice anunțată de premierul demis Ilie Bolojan nu a fost aplicată la nivelul administrației ju...