Comisia de învățământ a avizat favorabil propunerea legislativă a deputatului PSD Tamara Ciofu pentru decontarea transportului elevilor
Stiri Botosani Wednesday, 18 September 2013 ActualitateDeputatul PSD Tamara Ciofu a convins membrii Comisiei pentru învăţământ să acord un raport pozitiv propunerii legislative care urmărește să reducă de abandon școlar pentru elevii care provin din familii cu venituri mici care nu pot acoperi cheltuielile de transport ale acestora.
În calitate de membru supleant al Comisiei pentru învățământ reprezentanta PSD și-a exprimat votul în favoarea proiectului de lege care va asigura accesul egal la educație pentru toate categoriile sociale.
Propunerea are în vedere ca Ministerul Transporturilor, împreună cu autoritățile publice locale, să centralizeze toate tarifele practicate de operatorii rutieri care realizează transport public de persoane interurban și să calculeze un tarif mediul național pe kilometru practicat pentru acest tip de activitate.
Acest tarif mediu național va deveni plafonul maxim care va fi permis operatorilor pentru transportul elevilor, fără ca această impunere să se reflecte și în cazul tarifelor stabilite pentru celelalte categorii de călători.
Astfel, pentru operatorii care practică tarife mai mici sau egale cu tariful mediul național, va exista un singur tarif atât pentru elevi, cât și pentru ceilalți călători. În schimb, operatorii care practică tarife mai mari decât media națională vor fi obligați ca în cazul elevilor să stabilească un tarif egal cu tariful mediu național.
“În urma adoptărei prezentei propuneri legislative va fi combătut eficient abandonul școlar cauzat de lipsa resurselor materiale pentru transportul elevului și va fi asigurat accesul egal la educație pentru toate categoriile de școlari", a declarat Tamara Ciofu.
Dupa primirea acestui aviz, în scurt timp propunerea legislativă va fi introdusă la vot în plenul Camerei Deputaților, iar după aprobare va fi trimisă către Senat.
“Această propunere legislativă a fost inițiată în luna mai a acestui an pentru rezolvarea problemei legate de epuizarea fondurilor prevăzute de Ministerul Educației pentru decontarea cheltuielilor de transport pentru elevii care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu", a completat reprezentanta PSD.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Un bărbat de 38 de ani din Botoșani și-a ucis bunica în vârstă de 84 de ani. Cum s-a produs tragedia
Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost reţinut după ce, în cursul zilei de sâmbătă, şi-a ucis bunica în vârstă de 84 de ani. Prim-procurorul Parchetului...
Copiii unei mame din Botoșani au fost preluați de stat, după ce unul dintre ei a fost adus la spitalul din Suceava cu arsuri!
Poliția și Protecția Copilului au demarat cercetări și au luat măsuri de urgență în cazul unor copii mici aflați în situație de risc. Cercetările polițiștilor au început...
Valeriu Iftime a intervenit, după ce fanii lui Dinamo l-au apostrofat pe Marius Croitoru
FC Botoșani a pierdut pe Arena Națională, scor 0-2, cu Dinamo, în etapa a 12-a din SuperLigă. Golurile acestei partide au fost marcate de Danny Armstrong (minutul 81, penalty) și Cătăl...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.98 secunde